Actualitate

Modernizări pe strada Fântânii din Buşteni

Lucrările de reparaţie de pe strada Fântânii din Buşteni au intrat în linie dreaptă, spre bucuria localnicilor care erau nevoiţi să facă slalom printre şanţuri şi noroaie, iar până la finalul anului toată şoseaua ar putea fi asfaltată.

De câţiva ani, strada Fântânii arăta ca după bombardament: piatra cubică era deteriorată, ba chiar în unele locuri lipsea, iar şoferii abia reuşeau să circule cu maşinile în zonă. Iniţial, o firmă privată, a obţinut licitaţia de înlocuire a conductelor de canalizare, numai că a intrat în faliment, iar reparaţiile au stagnat timp de câteva luni.
În tot acest timp, accesul în zonă cu autoturismul nu se putea realiza din cauza şantierului, iar pietonii abia reuşeau să se strecoare spre case.
La începutul toamnei, o altă firmă s-a apucat de treabă, a reuşit să finalizeze toate branşamentele, iar săptămâna trecută a demarat şi asfaltările.
„Înainte îmi era frică să merg pe stradă când ploua şi îi rugam pe copii să meargă la piaţă, deoarece era noroi mare şi alunecam. Într-o zi, m-am lovit la piciorul drept, deoarece m-am împiedicat şi era cât pe ce să cad într-o groapă. Norocul meu a fost că am avut reflexe bune şi m-am ferit. Acum este mai bine, dar nu este gata toată strada.
Sper ca până la următoarea ninsoare să încheie treaba, ca să poată intra utilajele să deszăpezească
strada când va fi cazul”, a povestit Vasilica Bunea.

Plan de asfaltare pentru trei străzi
Executantul s-a angajat să efectueze modernizări pe străzile Fântânii, Erou Marin şi Buştenilor. Conforrm dispoziţiei de şantier, lucrările de asfaltare cuprind turnarea a 1.828 de metri pătrați suprafaţă cu mixtură şi 544 de metri pătrați de binder şi uzură, iar valoarea totală a contractului încheiat de societatea executantă cu administraţia locală se ridică la 277.851 de lei. A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co