Actualitate

Lacul Bisericii – Între legendă şi adevăr?

lacul-bisericiiUn loc blestemat. Aşa este cunoscut Lacul Bisericii din Câmpina. Legenda spune că pe vremea Primului Război Mondial o biserică plină cu oameni s-a scufundat în lac. De atunci, apa îşi cere an de an tributul.

Sunt, însă, şi lucruri adevărate, trăite de o parte a cetăţenilor din municipiu. „Toate lucrurile pe care vi le voi povesti eu sunt aflate de la străbunicii mei. Eu am copilărit în zona aceasta, cunosc foarte multe, am văzut foarte multe întâmplări cu lacul acesta, iar prima legendă spune că pe fundul lacului ar fi o biserică scufundată, când nemţii veniseră să împuşte enoriaşii”, a declarat consilierul local Daniel Telegescu.
Bizar sau nu, acesta îşi aminteşte, de parcă ar fi ieri, şi de bătrâna care făcea pită şi-i dădea lacului să mănânce pentru a putea găsi cadavrele. „Exista la vremea respectivă o bătrână, pe malul lacului, care, atunci când cei care căutau eventualele cadavre nu le găseau, seara plămădea o pâine de casă, punea o lumânare în ea şi îi dădea drumul pe lac; dimineaţa, unde se oprea pâinea, se găseau respectivii înecaţi”, a povestit Daniel Telegescu.

Din dragoste…
Poate cea mai impresionantă istorisire legată de Lacul Bisericii este chiar povestea a doi tineri îndrăgostiţi care au decis să îşi pună capăt zilelor în această apă. „Poate puţini dintre câmpineni îşi aduc aminte că undeva pe mal, în zona punctului Trafo, au fost găsiţi cei doi îndrăgoştiţi celebri printr-o melodie a lui Gabi Luncă. În cazul celor doi am văzut pentru prima dată acea pâine cu lumânarea în ea”, a spus Daniel Telegescu.
Din când în când dinspre lac se aude un vuiet. Atunci se spune că apa îşi cheamă ofranda. Pe vremuri, când auzeau sunetele respective, bătrânii îşi sfătuiau copiii să nu se scalde. „Erau seri în care bunica ne spunea că a doua zi să nu facem baie în lac, pentru că a urlat lacul. Copii fiind, nu luam în seamă şi o întrebam cum a strigat. Ne spunea că a strigat «om», iar adevărul este că de fiecare dată când ne spunea lucrul acesta, a doua zi se îneca cineva”, îşi aminteşte consilierul local. El însuşi a trecut printr-o astfel de experienţă când era copil: “Seara, bunica ne-a spus să nu facem baie, că a urlat lacul. A doua zi, am fost salvat de către un domn care a venit înot din cealaltă parte a lacului, iar la o jumătate de oră după ce eu am ieşit din apă, cineva s-a înecat. Încă o dată vă spun că au existat legendele astea, dar multe sunt adevăruri”.
Lacul Bisericii reprezintă şi astăzi, atât pentru localnici cât şi pentru vizitatori, o atracţie turistică magică, misterioasă. Elena TOMA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co