Actualitate

Judecătorul Rebegea, arestat preventiv

Mită în justiţia prahoveană

Procurorii DNA Bucureşti au obţinut, joi seară, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele şefului secţiei penale de la Tribunalul Prahova reţinut pentru infracţiunea de luare de mită. Judecătorul Dumitru Rebegea este acuzat că ar fi cerut 40.000 de euro pentru a-i scoate din arest preventiv pe interlopii Austrianu şi Ghenosu. Acesta a fost prins în flagrant delict miercuri seara, când primea 36.000 de euro de la avocatul unuia dintre interlopi. La Tribunalul Prahova, colegii lui Rebegea erau sideraţi. „Încă suntem şocaţi. Judecătorul Rebegea a dovedit anumite calităţi pentru a fi numit preşedintele secţiei penale şi este normal că nimeni nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva”, a declarat vicepreşedintele Tribunalului Prahova, judecător Alina Anton. Pe toată perioada desfăşurării cercetărilor penale, Rebegea a fost suspendat din funcţia de preşedinte al secţiei penale şi din funcţia de judecător până la momentul unei pronunţări definitive. Suspendarea lui Rebegea afectează întregul sistem din tribunal, dat fiind că numărul judecătorilor este oricum mic. La fel de uimiţi s-au declarat şi vecinii judecătorului, care cred că totul este o înscenare. „El este un vecin extraordinar şi la fel şi soţia. În plus, l-am văzut un om corect şi în relaţiile cu noi, vecinii”, a declarat Gheorghe Ştefan. Judecătorul Dumitru Rebegea are 34 de ani, este căsătorit şi e tatăl a doi copii minori. În cadrul Tribunalului Prahova, activează din anul 2004 şi chiar a fost preşedinte cu delegare al acestei instanţe pentru nouă luni. Şeful secţiei penale era numai de o lună. (R.E.)

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co