Actualitate

Ghicitoare penală

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipale Ploieşti au acţionat, la mijlocul săptămânii trecute, într-un parc situat în zona Halelor Centrale din localitate şi au observat o femeie în vârstă care acosta trecătorii şi le propunea să le ghicească viitorul, cerându-le în schimb diverse sume de bani.
Poliţiştii au reuşit să prindă în flagrant persoana respectivă, după ce aceasta primise 50 de lei de la Răzvan F., în vârstă de 29 de ani, din Ploieşti. După ce a luat banii, femeia a încercat să părăsească zona parcului, dar a fost reţinută şi identificată de oamenii legii. Este vorba despre Rupunca C., de 72 ani, din localitate. Aceasta a fost condusă la sediul Poliţiei Ploieşti, unde i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

A. R.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co