Trei promovări de excepţie
al arbitrajului prahovean!
După cum se ştie, Comisia Centrală a Arbitrilor (C.C.A.) din România a organizat, în luna septembrie, un nou examen de promovare la toate cele trei nivele ale fotbalului românesc.
După examenele extrem de dificile şi severe la care au fost supuşi „cavalerii fluierului” şi aproape două luni de aşteptări, au fost date verdictele şi afişate numele arbitrilor care au promovat, lista cuprinzând şi trei arbitri prahoveni.
Numele lor sunt: Adrian Illyeş şi Valentin Dumitru, pentru Liga a II-a, şi Mihai Amorăriţei pentru Liga a III-a, aceştia urmând a oficia la jocurile din cele două eşaloane ale fotbalului românesc.
După aflarea rezultatelor, Preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor (CJA) Prahova, reputatul arbitru-asistent cu ecuson FIFA, Cristian Nica (vezi foto), ne-a declarat: „Sunt mulţumit de rezultatele obţinute de arbitrii prahoveni, dar, cu siguranţă, era loc şi de mai bine. Din anul 2005, nu a mai promovat vreun arbitru la nivelul eşalonului secund al fotbalului românesc, iar, după acest examen, Prahova şi-a mărit numărul cu încă doi arbitri: centralul Adrian Illyeş şi asistentul Valentin Dumitru. Îmi pare rău de Ionuţ Borcan care, deşi a luat cea mai mare notă la proba teoretică dintre participanţii care au susţinut examenul la promovare pentru Liga întâi, nu a avut o notă suficient de mare la proba fizică care să-i permită promovarea. Totuşi, sunt complet dezamăgit de arbitrii care nu au luat cel puţin nota 7 la proba teoretică, iar pe viitor nu voi mai fi aşa de îngăduitor cu ei”.
La aflarea veştii, iată ce au declarat „promovaţii”:
Adrian Illyeş: „Am muncit foarte mult pentru această promovare şi sper să nu mă opresc aici. Ajunsesem la o plafonare în ceea ce priveşte cariera de arbitru, mai ales după incidentele din această toamnă când am fost lovit la un meci din Campionatul judeţean, iar promovarea în liga a doua mi-a reînviat dorinţa de a fi arbitru de fotbal”.
Valentin Dumitru: „Promovarea mea o dedic tatălui meu care a decedat în urmă cu mulţi ani şi care, sunt convins, mă veghează de acolo de sus. Este o bucurie fantastică pentru mine, venită după 12 ani de muncă. Mă consider un arbitru împlinit şi sper să ajung la nivelul primei ligi, mai ales că sunt tânăr şi am tot viitorul în faţă”.
Mihai Amorăriţei (Câmpina): „Mi-am împlinit un vis pe care l-am avut încă de când m-am apucat de arbitraj, fiind elevul domnului Cristi Nica, dar sunt conştient că greul abia acum începe. Am reuşit să promovez după primul examen susţinut şi promit că voi munci şi mai mult iar rezultatele vor apărea în timp”.
Rezultatele obţinute de ceilalţi arbitri prahoveni le vom publica într-o ediţie viitoare. (Cristian SBÂRNEA)
Liga a II-a , Seria întâi.
Echipele prahovene
au cules un singur punct!
Cea de-a 15-a etapă a Ligii secunde a programat următoarele jocuri încheiate cu rezultatele:
Victoria Brăneşti – Concordia Chiajna 2-0
Petrolul Ploieşti – Dunărea Giurgiu 0-0
FC Snagov – Gloria Buzău 2-0
Săgeata Stejaru – FCM Bacău 2-0
Dinamo II – Dunărea Galaţi 0-2
Cetatea Suceava – Delta Tulcea 1-1
FC Botoşani – CSM Rm.Sărat 2-0
Farul Constanţa – Tricolorul Breaza 3-0
Sportul Studenţesc – Steaua II 0-0
După cum se poate observa, echipele prahovene n-au cules decât un punct şi acesta obţinut pe teren propriu, de ploieşteni. Tricolorul Breaza a reuşit o nouă contraperformanţă, de când există, suferind a zecea înfrângere consecutivă şi asta la un scor de neprezentare.
Surprinde evoluţia echipei brezene care nu îşi revine deloc.
După această etapă, Petrolul Ploieşti se află pe poziţia a şaptea cu 24 de puncte, la 9 puncte de liderul Victoria Brăneşti, revelaţia seriei, brezenii aflându-se pe penultimul loc cu 9 puncte, cu unul mai mult decât deţinătoarea „lanternei roşii”, formaţia CSM Rm. Sărat.
Să sperăm că, în curând, trupa pregătită de Florin Stăncioiu va ieşi din „pasa neagră” în care se află şi va reuşi să-şi îndeplinească obiectivul propus: rămânerea în cel de-al doilea eşalon al fotbalului românesc. Vom trăi şi vom vedea. (Cristian SBÂRNEA)
Clasament Liga A Prahova
(după 16 etape)
1.Intersport Plopeni 44 puncte
2.Avântul Măneciu 37 puncte
3.Victoria Fântânele 32 puncte
4.Petrolul II Ploieşti 27 puncte
5. CS Băneşti Urleta 25 puncte
6.ASO Slănic 25 puncte
7.Unirea Câmpina 24 puncte
8.CS Ceptura 23 puncte
9.CS Petrolul ‘95 Ploieşti 22 puncte
10.Caraimanul E.A.Buşteni 22 puncte
11.Artsani Păuleşti 21 puncte
12.Cheile Doftanei Brebu 20 puncte
13.CS Brazi 20 puncte
14.Podgoria Vadu Săpat 18 puncte
15.Unirea Urlaţi 15 puncte
16.Tineretul Tomşani 15 puncte
17.Voinţa Bălţeşti 15 puncte
18.Gloria Vâlcăneşti 7 puncte
Notă: Ultima etapă a turului, a 17-a, a avut loc la finele săptămânii. Rezultatele, clasamentul final şi alte comentarii despre primul eşalon al fotbalului prahovean le puteţi afla în numărul viitor al ziarului.
Clasament Liga B Prahova
Seria Est
(după 15 etape)
1.Progresul Drăgăneşti 43 puncte
2.Tinereţea Izvoarele 34 puncte
3.CS Blejoi 28 puncte
4.Progresul Bucov 27 puncte
5.Unirea Tricolor Lipăneşti 27 puncte
6.Voinţa Ciorani 23 puncte
7.Carpaţi Mefin Sinaia 22 puncte
8.Viticultorul Dârvari 22 puncte
9.Juventus Ploieşti 20 puncte
10.Voinţa Măgurele 20 puncte
11.Avântul Iordăcheanu 19 puncte
12.Voinţa Vadu Părului 19 puncte
13.Avântul Tomşani 19 puncte
14.Gloria Plopu 16 puncte
15.Ştiinţa Albeşti 15 puncte
16.Viitorul Fulga 12 puncte
17.AS Vălenii de Munte 11 puncte
18.AS Podenii Noi 8 puncte
Notă: În locul echipei Unirea Urlaţi, admisă în Liga A Prahova, a fost readmisă Carpaţi Mefin Sinaia, retrasă temporar, iar meciurile din primele 6 etape au fost omologate cu scorul de 3-0 pentru adversare