Turism

Expoziţie HoReCa

Hotelierii de pe Valea Prahovei au avut ocazia să participe la o expoziţie HoReCa, ce s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia, pe 23 noiembrie.

Firmele din domeniu au expus echipamente profesionale pentru hoteluri şi restaurante. Pe lângă acestea, cei prezenţi au avut ocazia să urmărească demonstraţiile de gătit ale unor maeştri în gastronomie, cum sunt Horia Vârlan şi Cezar Munteanu. „Sunt mândru că cei doi mari bucătari, de clasă, au făcut o prezentare de înaltă valoare. Au folosit tehnicile moderne, utilaje performante şi un limbaj pe înţelesul tuturor, iar cei care au urmărit totul cu atenţie au avut ce învăţa”, a spus preşedintele Asociaţiei Bucătarilor şi Cofetarilor din România, Dumitru Burtea.

Pentru specialişti…
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de bucătari şi proprietari de restaurante. Organizatorii au declarat că expoziţia a fost prima de acest gen organizată pe Valea Prahovei şi era necesară într-o zonă ca aceasta, unde turismul este foarte activ, mai ales iarna. „Este pentru prima dată când venim în zona Valea Prahovei. Este o expoziţie pentru restaurante, pentru profesionişti, la care încercăm să prezentăm diverse produse şi servicii. Sunt prezentate soluţii pentru perioada sărbătorilor, dar şi pentru perioada care va urma în această iarnă. Încercăm să oferim soluţii complete pentru restaurante, aşa încât cei
care vin aici să poată găsi tot ce au nevoie ca să-şi desfăşoare activitatea”, a spus organizatorul expoziţiei, Tiberiu Fueriu.  C. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co