Cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, Teatrul Toma Caragiu a programat sambata, 1 octombrie, de la ora 18.30, spectacolul Nevasta-mea se marita, adaptare de Sandu Anastasescu dupa Eugene Labiche, regia Marcela Timiras. Comedia-muzicala Nevasta-mea se marita aduce in scena o succesiune de incurcaturi care dezvaluie mentalitati si „dramolete” ce provoaca un haz irezistibil alaturi de replicile incarcate de savoare si de rasturnarile de...
La sfârşit de săptămână, la Ploieşti, a fost organizată o ceremonie de evocare a personalităţii lui Toma Caragiu, prilejuită de împlinirea a 86 de ani de la naşterea marelui actor. Evenimentul a avut loc la monumentul ridicat pentru cinstirea acestuia, din vecinătatea teatrului care îi poartă numele. În timpul manifestării a fost anunţată şi deschiderea primei ediţii a Festivalului Naţional de Teatru “Toma Caragiu”,...
În perioada 14-16 mai, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești va găzdui cea de-a cincea ediție a Festivalului Hot Jazz Summit Ploiești. Trupe din Polonia, Germania, Olanda, Austria, Danemarca, Ungaria și chiar din Statele Unite ale Americii vor încânta într-un maraton muzical. Timp de trei zile, toți cei care iubesc jazz-ul vor avea parte de multe surprize pregătite de organizatori. Organizatorii spun că trupele din...
Să fii actor nu îți aduce foarte multe avantaje, dar să fii actor în provincie este și mai greu. O simt pe pielea lor cei care își desfășoară activitatea în Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, indiferent de secția în care joacă. Legea salarizării unice a adus și pentru această categorie de bugetari diminuări la salariu de până la 35%, astfel că mulți dintre ei...
Sindicalistii care își desfășoară activitatea la Teatrul “Toma Caragiu” sunt nemulțumiți de pierderea unor drepturi salariale. Prevederile Legii 330/2009, a salarizării unitare, a stârnit nemulțumirea actorilor ploieșteni, existând posibilitatea ca, nu peste mult timp, actorii, să iasă din nou în stradă, așa cum au mai făcut în cursul anului trecut. Cel mai important aspect este faptul că, în medie, salariaţilor teatrului li s-au micșorat...
Pe 4 martie s-au împlinit 33 de ani de când cutremurul din 1977 ni l-a răpit pe marele actor Toma Caragiu. Ploieștenii i-au cinstit memoria cum se cuvine, printr-o serie de manifestări culturale. În semn de preţuire, pentru că maestrul Toma Caragiu a trăit la Ploiesti o bună perioadă de timp din viaţa sa, Primăria Ploieşti, în colaborare cu Teatrul „Toma Caragiu”, a organizat...
Municipalitatea câmpineană va cheltui din bugetul local 16.000 de lei cu ocazia manifestării “Sărbătoarea Zilei Femeii”, organizând un spectacol intitulat “Clepsidra cu aripi”, susținut de Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Dacă nu ar fi “zburat” în acest scop, banii ar fi putut fi folosiți pentru bitumizarea curţii, reabilitarea acoperișului, sau zugrăvitul pe exterior al Școlii nr.1, lucrări promise de multă, multă vreme. C. N.
Secția Dramă a Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești a prezentat, joia trecută, avanpremiera noii sale producții, “Don Juan sau dragostea pentru geometrie”, text aparținând reputatului dramaturg Max Frisch. Regizorii piesei sunt Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, cea din urmă semnând și scenografia. Din distribuție fac parte Andi Vasluianu(foto), Ada Simionică, Cristian Popa, Cristina Moldoveanu, Florentina Năstase, Tudor Smoleanu, Raluca Zamfirescu, Dragoș Câmpan, Karl Baker,...
Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti îşi va deschide cea de-a 60-a stagiune, aniversară, marţi, 8 septembrie, de la ora 19.00, la sediul propriu, cu marele succes Take, Ianke şi Cadîr de Victor Ion Popa. Această montare, prezentată în avanpremieră publicului ploieştean, este cea de-a 3-a versiune scenică a acestei piese din istoria teatrului ploieştean. Regia este semnată de Lucian Sabados, iar scenografia aparţine marii...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co