După Poliţia Locală, a venit rândul poliţiştilor din structurile de ordine publică şi rutieră să fie subordonaţi primăriilor. Decizia a fost luată la începutul săptămânii trecute de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, urmând a fi aplicată de către Guvern. La nivel naţional, după modificările legislaţiei în vigoare. Măsura va fi aplicată doar localităţilor cu peste 20 de mii de locuitori. Asta înseamnă...
Poliţia Comunitară a devenit Poliţia Locală şi, odată cu schimbarea titulaturii, a venit şi schimbarea costumaţiei. Uniformă neagră, cămaşă bleu, caschetă, stele pe umeri, aşa arată acum poliţistul local. Nu doar costumaţia a fost schimbată. Poliţia locală a primit şi noi atribuţii. Printre aceste se află şi cele legate de circulaţia rutieră. Poliţia locală, poate opri şi atenţiona şoferii sau pietonii indisciplinaţi în trafic....
Parcurile şi locurile de joacă din staţiunea Sinaia sunt monitorizate constant de agenţii Poliţiei Locale. Dacă în anii trecuţi, mai ales primăvara, aceste locuri erau vandalizate, iar echipamentele de joacă stricate sau deteriorate, acum liniştea şi ordinea este menţinută atât ziua, cât şi noaptea. Mai multe echipe ale Poliţiei Locale din Sinaia patrulează des prin cartierele unde sunt amplasate parcurile şi locurile de joacă,...
2011 aduce schimbări importante pentru Poliţia Comunitară a municipiului Câmpina, care va deveni Poliţia Locală şi va avea mai multe atribuţii decât până acum. Se doreşte o strânsă colaborare cu angajaţii Poliţiei Municipale, astfel încât sarcinile să fie bine stabilite şi acţiunile să dea rezultate mult mai bune. „Capătă mai multe atribuţii, care sunt precizate pe domenii, referitoare la ordinea şi liniştea publică –...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co