Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia a deschis concursul pentru două posturi de ofiţer: Instructor militar principal III (Învăţământ) și Ofiţer specialist II (Biroul Suport Logistic, Administrare Patrimoniu Imobiliar). Perioada de înscriere: 21 mai – 4 iunie 2024, ora 14:00. Dosarele de recrutare trebuie trimise în format PDF la resurse.umane@jandarmiimontanisinaia.ro până la data de 4 iunie 2024.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul MUNTEANU GABRIEL, ofiţer în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina (cu gradul profesional de subcomisar), membru în comisia de examinare la probele de aptitudini fizice susţinute cu ocazia examenului de admitere în sesiunea august-septembrie 2010, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată. Din...
Valentin Ţurcanu este fiul lui Nicolae Ţurcanu, fost ofiţer în Marina Regală Română în cel de-Al Doilea Război Mondial, racolat la vremea respectivă de către Serviciile Secrete Britanice (MI 6), fapt pentru care, mai târziu, a fost nevoit să fugă în SUA. Este născut la Constanţa, în urmă cu 66 de ani, şi a urmat Facultatea de Geologie din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind împiedicat...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co