Reprezentanţi ai unor ONG-uri din Prahova, dar şi autorităţi locale şi judeţene au participat săptămâna trecută la o dezbatere privind beneficiile activităţilor de economie socială pentru comunităţile din judeţ. Proiectul prezentat este cofinanţat din Fondul Social European şi se numeşte simplu Rures, adică prescurtarea de la Spaţiul Rural şi Economia Socială în România. Acesta este implementat de către Fundaţia Soros România, împreună cu Fundaţia...
Trebuie să ne ajutăm unii pe alţii, în condiţiile economice actuale! Aceasta este hotărârea directorului Direcţiei Economice din Câmpina, care, după momentul deciziei consilierilor locali de a menţine nivelul taxelor şi impozitelor în 2010 la aceeaşi cotă cu 2009, se gândeşte la modalităţi concrete, care să ducă la un grad mai mare de colectarea a banilor în anul care urmează. Principala soluţie ar fi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co