Câteva sute de doamne şi domnişoare din Buşteni au primit, de 1 Martie, câte un “simbol al primăverii”. Emanoil Savin, primarul oraşului, a oferit ghivece cu flori şi mărţişoare reprezentantelor sexului frumos care s-au aflat în faţa primăriei. Gestul frumos de a dărui flori de Ziua Internaţională a Femeii a devenit tradiţie la Buşteni, astfel că, foarte multe doamne au aşteptat să primească micile...
Expoziţia de flori de apartament şi plante de grădină s-a dovedit a fi un real succes, având în vedere numărul mare de câmpineni care au ajuns în faţa Casei Tineretului. De fapt, se poate spune, câmpinence! Armonia de culori a atras foarte multe doamne şi domnişoare la expoziţia cu vânzare, dar, au fost şi câţiva domni care au venit pentru a cumpăra flori, bineînţeles...
La sfârşitul săptămânii, doamnele şi domnişoarele din Buşteni au fost invitate să participe la două concerte speciale. Sâmbătă, Casa de Cultură, împreună cu Stayetal Forever şi OST Grup Internaţional, au organizat primul concert de muzică rock, special pentru iubitorii acestui gen. True Mind, Inopia şi Highlight Kenosis au încis atmosfera în sala de spectacole. „O parte dintre trupele care au evoluat pe scenă vor...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co