Turism

Ecologizare pe Valea Cerbului

O staţiune curată şi primitoare. Asta au încercat copiii din Buşteni să facă printr-o acţiune de ecologizare a principalelor zone căutate de turiştii care ajung pe Valea Prahovei.

Peste 200 de copii împărţiţi pe mai multe grupe au demarat o campanie de strângere a gunoaielor din zonele Valea Cerbului, Valea Spumoasă, dar şi de pe traseul turistic care duce la cascada Urlătoare.
Din cea mai căutată poiană de către turiştii amatori de grătare, copii au adunat peste 40 de saci de deşeuri menajere.
„Am strâns copii de la şcolile generale din Buşteni, de la liceu şi toţi localnicii care au vrut să vină, în principiu… Zonele sunt intens afectate de gunoaie. Aici au mai fost copiii de la şcoală, din câte am înţeles, acum o lună şi jumătate şi au mai strâns ceva din gunoaie”, a declarat Raluca Dobra, organizatoarea acestei acţiuni.
„Am venit să adunăm, putem să avem Valea Cerbului curată, o pădure curată, un oraş curat, o adevărată oază în care noi, cetăţenii Buşteniului şi turiştii să ne simţim bine. Să fie un model de civilizaţie şi în Buşteni…”, a declarat  profesorul Nistorică, cel care a coordonat acţiunea.

Harnici şi sfătoşi
Copiii au luat la pas poienile de pe Valea Cerbului şi dezamăgiţi de muntele de gunoaie au ţinut să transmită un mesaj turiştilor care vor ajunge aici pe timpul verii.
„Pe turişti îi sfătuiesc să-şi ia gunoaiele la ei, deoarece poluează natura”, a declarat unul dintre participanţii la ecologizare.
„Am adunat foarte multe gunoaie şi aş vrea ca turiştii să nu mai arunce gunoaie pe jos, ci să le pună într-un sac şi să le arunce la gunoi”, a spus un alt elev harnic.
Astfel de acţiuni vor continua pe tot parcursul verii, mai ales în ziua de luni, atunci când majoritatea zonelor de campare ţi grătar vor fi asaltate de turişti. Adi BURCEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co