Actualitate

Drumul spre Peleş, reabilitat

După o lungă perioadă în care aleile de acces spre Castelul Peleş au arătat jalnic, cu gropi în pavaj şi canale surpate, administraţia sinăiană a decis că este timpul să reabiliteze zona.

Drumul spre reşedinţa regală de vară nu a fost niciodată reparat în ultimii 20 de ani, iar circulaţia cu maşina era o adevărată aventură, spre nemulţumirea turiştilor, dar şi a autorităţilor locale. ”Aleea de la Castelul Peleş este foarte deteriorată. Din păcate, am cerut de foarte multe ori bani Guvernului pentru reabilitarea aleii şi a canalizării care este extrem de distrusă. Nu am obţinut până acum nimic şi am hotărât să o reabilităm, totuşi, pentru că vin foarte mulţi turişti la Peleş.  Am găsit o sponsorizare cu ajutorul căreia vom repara cât de cât gropile, pentru a se putea urca fără probleme. Pe de altă parte, va intra în reparaţii şi aleea Carmen Sylva, care este  extrem de distrusă de ani de zile, iar anul acesta este pe lista noastră de reparaţii. Se vor reface şi stâlpii de iluminat, balustrada şi vor fi montate noi coşuri de gunoi”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
E de bine
Lucrările au debutat săptămâna trecută şi, chiar dacă circulaţia în zonă este restricţionată, turiştii sunt mulţumiţi că în viitorul apropiat vor circula pe o stradă reparată. „Este un lucru bun, deoarece majoritatea drumurilor noastre sunt stricate. Castelul Peleş este un edificiu foarte des vizitat de turişti români şi străini şi este foarte important să arate bine”, a spus doamna Viorica, turistă din Ploieşti.
Pavelele folosite la reabilitarea aleilor de la Peleş provin din pavajul recuperat de pe străzile care au fost asfaltate. Lucrările ar trebui să fie gata până la sfârşitul lunii mai. Edilul sinăian ia în calcul ca după reabilitare, accesul auto în zonă să fie restricţionat. C. B.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co