Turism

Distracţii la munte

Este sezonul concediilor şi tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă zilele libere în staţiunile montane. Indiferent de anotimp, cea mai mare atracţie sunt drumeţiile.

Zilnic, sute de turişti iau cu asalt traseele montane.  Unii preferă instalaţiile pe cablu sau mersul pe jos, dar la mare căutare sunt, mai ales la sfârşit de săptămână, ATV-urile. La Sinaia, pasionaţii de munte care doresc să guste puţină adrenalină, au la dispoziţie mai multe centre de închirieri. Pentru o oră de plimbare, tariful este de 100 lei, preţ care include şi ghidul pentru traseu. Cei interesaţi de o plimbare cu ATV-ul trebuie să ştie, însă, că acesta se închiriază doar persoanelor care au permis de conducere, categoria B.
„Când vremea este foarte frumoasă şi călduroasă sunt mulţi turişti care doresc să se răcorească la o plimbare cu ATV-ul. Avem câteva trasee montane stabilite unde pot să meargă. Cota 1400, Stâna Regală, spre Cuibul Dorului, Şaua Dichiu, Peştera, Piatra Arsă, mai ales că acum s-a amenajat drumul şi se poate circula bine”, aspus Radu Mişcoci, administratorul unei firme de închirieri.

Distracție în centrul stațiunii
Un alt loc preferat de turişti este parcul Dimitrie Ghica.
Aici, cei mici au la dispoziţie un loc de joacă amenajat cu leagăne, saltele şi balansoare. Alături de tiroliană, o distracţie la mare căutare sunt maşinuţele electrice pentru prichindei şi bicicletele. Un tur cu maşinuţa costă 2 lei, o jumătate de oră cu bicicleta, 10 lei, iar închirierea pentru o zi întreagă a unei biciclete costă în jur de 80 de lei.
Ideea unui centru de închirieri de biciclete şi maşini electrice a venit din dorinţa de a oferi şi alte distracţii turiştilor veniţi la munte.
”Ideea mi-a venit de la copiii mei, fiindcă ei îşi doreau acest gen de distracţie atunci când erau mici şi în staţiune nu exista. În afara faptului că noi oferim maşinuţe şi biciclete, vaporaşe telecomandate, în parc se găseşte şi o tiroliană, salteluţe, loc de joacă pentru copii, unde există un teren amenajat”, a spus comerciantul Cornel Frăţilă.
Turiștii nu mai au nevoie decât de vreme bună. Claudia BIRLA

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co