Decizii la Câmpina – Proiecte importante în Consiliul Local
Conform proiectului ordinii de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpina care va avea loc joi, aleşii vor avea de luat câteva decizii importante pentru populaţie.
La punctul nr. 6 al Ordinii de zi este trecut spre analiză şi votare proiectul “de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare termică blocuri de locuinţe”, situat în municipiul Câmpina, B-dul Carol I, nr. 4-16” (iniţiat de primarul Horia Tiseanu).
Tot la capitolul locuinţe se încadrează şi dezbaterea proiectului de hotărâre „privind stabilirea nivelului chiriei la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, construite prin A.N.L., situate în municipiul Câmpina, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 35” (iniţiat de membrii Comisiei administraţie publică locală, juridic, relaţii cu publicul, servicii şi comerţ, ş.a.m.d. – consilieri).
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Câmpina se află şi posibila modernizare a nu mai puţin de nouă străzi şi alei din municipiu.
Dacă indicatorii tehnico – economici vor fi aprobaţi, la propunerea primarului Horia Tiseanu, vor intra în proces de modernizare strada General Ioan Stoica, Strada Colonel Haralambie Săvulescu, Aleea Zefirului, Strada Zimbrului, Strada Viitorului, Aleea Popasului, Aleea de acces din Bulevardul Carol I, Aleea Berzei şi Aleea Aviatorilor.
Nu în ultimul rând, trebuie luată în discuţie modificarea şi completarea Anexei nr.1, punctele nr.5 şi 12 din H.C.L. nr.101/30 august 2012 referitoare la numirea reprezentanţilor Consiliului local al municipiului Câmpina în Consiliile de administraţie şi în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Câmpina (iniţiator Horaţiu Zăgan – consilier). A. R.