Actualitate

Dalkia face disponibilizări pe şest

DALKIA-380 din 153 de la distibuţie

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a discutat pe 16.07.2009, cu liderii de sindicat şi cu directorii SC Dalkia Termo Prahova SA despre planul de restructurare a personalului, stabilit de societate. La întâlnire au fost prezenţi şi consilierii locali Ion Eparu şi Valentin Marcu, membri în Comitetul de Coordonare al SC Dalkia SA. Edilul ploieştean a dorit să lămurească problemele existente la societatea de termoficare şi a solicitat un raport complet în ceea ce priveşte timpul de reacţie al echipelor tehnice ale Dalkia în cazul unei avarii. Liderii de sindicat l-au informat pe primarul Volosevici că au primit deja o notificare din partea conducerii societăţii prin care sunt anunţaţi că începând cu data de 27 iulie 2009 începe procedura de concediere colectivă a 80 de angajaţi din cei 153, pe care îi are compartimentul de distribuţie, deşi există un act adiţional al contractului colectiv de muncă prin care se stipulează că până la 31 decembrie 2009 nu se pot face disponibilizări de personal. La finalul întâlnirii, primarul Andrei Volosevici a solicitat conducerii SC Dalkia convocarea de urgenţă a unui Comitet de Coordonare, suspendarea termenului de începere a procedurii de concediere colectivă, prezentarea unui raport complex vizând timpul de reacţie al echipelor de intervenţie în caz de urgenţă şi noua organigramă a societăţii. Conducerea SC Dalkia SA a fost de acord cu solicitările primarului, iar şedinţa Comitetului de Coordonare a fost stabilită pentru data de 24 iulie 2009.

Primarul municipiului Ploieşti, domnul Andrei Liviu Volosevici, împreună cu consilierii locali Ion Eparu şi Valentin Marcu s-au întâlnit,  luni, 20 iulie 2009, cu reprezentanţii Sindicatului din SC Dalkia Termo Prahova SA pentru a discuta despre reorganizarea societăţii comerciale prin disponibilizarea a 80 de angajaţi.
Sindicaliştii i-au informat pe aleşi că, deşi la întâlnirea de vineri s-a stabilit că procesul de restructurare se amână până la sedinţa Comitetului de Coordonare a Dalkia, conducerea societăţii a solicita deja şefilor de echipă liste cu numele persoanelor care pot fi disponibilizate. Primarul Andrei Volosevici i-a asigurat pe sindicalişti că vor avea sprijin juridic gratuit, în sens prezentându-le deja o echipă de avocaţi care vor prelua problemele sindicaliştilor.
Consilierii locali Ion Eparu şi Valentin Marcu, membri în Comitetul de Coordonare al SC Dalkia, i-a asigurat pe liderii de sindicat de sprijinul lor şi le-a promis că l-a şedinţa programată pentru vineri, 24 iulie 2009, vor solicita conducerii societăţii comerciale a analiză detaliată a planului de reorganizare, precum şi explicaţii privind procesul de automatizare a punctelor termice şi de recalifacare a angajaţilor.
Reamintim că SC Dalkia Termo Prahova SA a anunţat disponibilizarea a 80 de salariaţi din cei 153 de angajaţi operaţionali. Consiliul Local Ploieşti deţine 6% din acţiunile societăţii.
(Comunicate de presă)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co