Sport

Cros în Perla Carpaţilor

cros-in-orasul-sinaia-2Sute de sinăieni au luat startul la Crosul Adrian Ghioca, dornici să-şi testeze calităţile fizice şi pentru a-i aduce un omagiu profesorului de matematică.

Manifestarea sportivă s-a desfășurat săptămâna trecută. “An de an organizăm câteva evenimente care au, deja, tradiţie în oraşul nostru. La Sinaia, marcăm Ziua Naţională a Inimii prin organizarea acestui cros, în memoria profesorului Adrian Ghioca. I-am invitat pe sinăieni să participe şi la această ediţie în număr cât mai mare, aşa cum au făcut-o şi la celelalte competiţii sportive, pentru că mişcarea înseamnă sănătate”, a declarat primarul Vlad Oprea.

După puterea fiecărui participant
Participanţii, fete şi băieţi, au concurat pe nouă categorii de vârstă, iar veteranul ediţiei are peste 70 de ani. Traseul competiţiei a fost împărţit – tinerii până la 15 ani şi cei peste 41 de ani au luat startul de la Internaţional, iar restul de la Colegiul “Mihail Cantacuzino”.
Toată lumea a avut de alergat până la Parcul “Dimitrie Ghica”, iar susţinătorii au fost pe măsură. Zeci de persoane au privit de pe margine crosul şi i-au încurajat pe favoriţi. „A fost destul de greu, dar m-am descurcat. Am participat la fiecare ediţie şi am obţinut de fiecare dată un timp bun. Ne bucurăm că Primăria Sinaia ne încurajează să facem mişcare. Am avut parte de o zi frumoasă, ne-am întâlnit cu prietenii, cunoştinţele, iar la finalul concursului  am fost felicitaţi de toată lumea”, a spus Ioana Danciu. Câştigătorii au fost premiaţi, la finalul concursului, cu diplome, medalii şi bani. Prin organizarea acestui eveniment, Primăria Sinaia aduce, an de an, un omagiu celui care a fost profesor de matematică, director al colegiului şi consilier local, Adrian Ghioca.Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co