Actualitate

Corpul de control al MAI, verificari la arestul din Campina

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a dezvăluit, recent, într-o emisiune televizată, că a trimis Corpul de control al ministerului pe care îl conduce la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă de la Câmpina.

Ea a explicat că aceste controale efectuate la arestul IPJ Prahova vizează verificarea unor informații apărute în spațiul public cu privire la modul în care se derulează activitățile specifice în cadrul acestei unități specializate.

„Am văzut şi eu expuneri referitoare la Centrul de arest de la Câmpina şi am considerat că este de datoria mea să solicit verificări. Încă de la începutul acestei săptămâni corpul de control al ministrului face verificări referitoare la informaţiile care au apărut în spaţiul public. Îmi doresc să aflăm ce s-a întâmplat acolo şi să înţeleagă toată lumea că astfel de lucruri nu pot fi tolerate”, a declarat Carmen Dan.

Reacția ministrului de Interne vine după ce omul de afaceri ploieștean Răzvan Alexe afirma, săptămâna trecută, la ieșirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că fostul procuror Mircea Negulescu îl ancheta cu cătuşele pe masă, cu pistolul în piept şi le uda saltelele în arest ca să nu poată dormi.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co