Cultura

Clipa istoriei – “Câmpina – bătrânul târg îmbracă haine noi”

Scurgerea a 510 ani de la prima atestare documentară a Câmpinei a fost marcată, săptămâna trecută, de o serie de lansări care au avut loc la Casa Tineretului din localitate.

”Câmpina – bătrânul târg îmbracă haine noi” este o monografie care a fost prezentată tuturor celor prezenţi chiar de autorii ei. „Este o lucrare nouă care prinde în coperţile ei documente şi material iconografic care până în prezent nu a mai fost publicat pentru că vin din colecţiile personale ale autorilor. Este o lucrare de suflet, dar ca întotdeauna spaţiul tipografic nu ne-a permis să punem alte şi alte documente, pentru că această localitate, Câmpina, încă nu şi-a spus ultimul cuvânt referitor la istoria ei. Pentru câmpineni, ziua de 8 ianuarie ar trebui, în primul rând, să însemne respect faţă de înaintaşii noştri, faţă de cei care au clădit ce noi astăzi vedem, ce noi astăzi nu vedem, dar vedem în expoziţia prezentată aici, în lucrările care au apărut…, un pic de respect şi lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit pentru viitor”, a declarat Şerban Băleanu, unul dintre autori. „Noi sărbătorim o dată convenţională din istoria oraşului, care nu este foarte bătută în cuie. Aş putea să mă refer la senzaţionalele descoperiri arheologice făcute în ultimii ani la biserica din cartierul Slobozia, care plasează oraşul nostru într-un trecut foarte îndepărtat. Ajunge, aşa, contemporani cu marile civilizaţii, cu civilizaţia de la Troia. Câmpina, dacă stăm să ne mai lăudăm cu tradiţia ei – asta demonstrată prin senzaţionala descoperire arheologică-, e de trei ori mai veche ca Roma, deci data de 8 ianuarie 1503 e o dată relativă, pentru că cercetătorii de istorie locală nu au luat în seamă cea mai bună monografie existentă despre oraş, a profesorului Stoica Teodorescu, profesor la Gimnaziul Bardu Dimitrie Ştirbei, care de atunci, din 1924 prezintă mult mai amănunţit multe documente, între care unul la 1 ianuarie. Sunt multe documente… Eu am găzit unul care ne mută mai jos, la 1472, dar pentru că cel din 8 ianuarie a fost datat, este bine că pentru această dată dovedită precis prin documente, aniversăm vechimea oraşului”, a spus Alin Ciupală, celălalt autor al monografiei amintite.

Au mai marcat evenimentul…
Cei 510 ani de la prima atestare documentară a Câmpinei au inclus şi lansarea „Anuarului Societăţii de Ştiinţe Istorice”, expunerea lucrărilor „Călători străini despre Câmpina la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi prima jumătate a sec. al XIX-lea”, „Amintiri din comunism: câmpineni în audienţă la Gh. Gheorghiu Dej”, „Câmpina lui Hasdeu şi Grigorescu”,o expoziţie de volume ale autorilor câmpineni, lansate în 2012, dar şi o prezentare DVD a municipiului.
Luiza TOBOC

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co