Actualitate

CJ Prahova: Doua noi drumuri judetene vor fi gata in curand

Consiliul Judeţean Prahova anunţă că în viitorul foarte apropiat se vor finaliza lucrările de extindere și respectiv de amenajare a două drumuri județene.

Astfel, chiar în această săptămână, potrivit președintelui Consiliului Județean, Bogdan Toader, se vor încheia lucrările de extindere a DJ 156, drum judeţean care va trece prin spatele hipermarketurilor Jumbo şi Auchan, asigurând o nouă ieşire din Ploieşti în DN 1.

În paralel, în următoarele zile vor începe lucrările pentru amenajarea unui nou drum judeţean, de asemenea în vecinătatea Ploieştiului. Este vorba despre o şosea care va lega satele Târgşoru Nou şi Buda.

Primul obiectiv de investiţii, cel de creare a unei noi bretele rutiere în dreptul ieşirii din Ploieşti din zona Podul Înalt, a ajuns la final, Bogdan Toader anunţând că în această săptămână este programată recepţia.

Astfel, noua şosea va fi dată în folosinţă începând e mâine. Această bretea, care începe din sensul giratoriu existent, merge paralel cu Centura Ploieştiului, trecând prin spatele magazinului Jumbo, unde se intersectează cu Drumul Naţional 1.

Acesta va deveni deocamdată cel mai nou drum judeţean din Prahova. Nu pentru mult timp însă, pentru că, potrivit anunțului Consiliului Județean, săptămâna viitoare încep lucrările pentru construirea noului DJ 140, Târgşoru Nou – Buda, pe o lungime de 1,6 kilometri.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co