
Campionatul Mondial de Acrobație Aeriană, eveniment aviatic organizat în premieră în România, va fi găzduit pe Aerodromul de la Strejnic. Astfel, un număr de aproximativ 50 de concurenți din 15 țări, inclusiv România, vor participa, anul acesta, la campionatul Mondial de Acrobație Aeriană, găzduit pentru prima dată de țara noastră. Competiția se va derula între 15 și 25 august, pe Aerodromul “Gheorghe Băneciulescu” de...

Emoție și bucurie mare pentru elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național “Jean Monnet” din Ploiești, care s-au întâlnit astăzi cu un mare campion al tenisului românesc, Horia Tecău. Cunoscutul sportiv le-a dăruit celor 600 de copii cartea scrisă de el, “Viața în ritm de tenis”, și le-a vorbit despre importanța lecturii în dezvoltarea individului, dar şi despre cum l-a ajutat pe el...

Incidentul petrecut în urmă cu circa trei săptămâni pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, când mai multe bannere au fost distruse, nu rămâne fără consecinţe, chiar dacă, pe moment, ele sunt doar provizorii. Astfel, Clubul Sportiv Municipal Ploiești a decis ca, până la soluționarea anchetei legate de vandalizarea bannerelor, să amendeze firma de pază cu suma de 1.000 de lei. Incidentul a avut loc...

Dragi ploieşteni, fiţi gata să asistaţi la startul ediţiei din acest an a raliului maşinilor de epocă, ce va debuta în data de 27 aprilie în faţa Palatului Culturii din oraşul nostru! În cadrul evenimentului, intitulat „Old Cars Rally Prahova“ şi organizat de Clubul Vehiculelor de Epocă, aproximativ 40 de automobile de epocă vor porni la ora 8.30, vor traversa Ploieştiul şi judeţul Prahova, deplasându-se către...

Traficul rutier pe celebrul bulevard al castanilor din orașul nostru ar putea fi închis și în acest an în zilele de sâmbătă și duminică. Acest lucru face obiectul unei propuneri venite din partea consilierului pe probleme de sport din cadrul CSM Ploiești, Lucian Rădulescu, care dorește ca CSM să reia activitățile de promovare a sportului și a mișcării pe această arteră. El susține că a...

S-au pus în vânzare bilete la Petrolul-Liverpool! De astăzi până sâmbătă, la casele arenei „Ilie Oană” sunt la comercializare tichete pentru evenimentul “Petrolul-Liverpool”, preţurile fiind cele obişnuite. Pe 15 octombrie, stadionul ploieștean va găzdui un eveniment de gală, menit să marcheze 50 de ani de la victoria istorică obţinută în Cupa Campionilor Europeni, la Ploieşti, de către FC Petrolul, împotriva celebrei FC Liverpool, dar...

Noua trupă a Tricolorului LMV Ploiești va începe partidele oficiale. Iar lotul echipei ploieștene este cu totul altul față de cel din sezonul trecut. Anul competițional 2016-2017 este abordat cu un antrenor debutant, Sergiu Stancu, dar și cu un lot schimbat din temelii. Sunt 8 voleibaliști noi, alături de cei 4 rămași din trecut. Toți aceștia trebuie să lupte pentru un alt obiectiv față...

Jucătoare de tenis Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA de la Beijing după ce a fost învinsă de chinezoaica Shuai Zhang, se arată pe Agerpres. Simona Halep, cap de serie 4, a fost eliminată cu scorul de 6-0, 6-3 de chinezoaica Shuai Zhang după 59 de minute de joc. Este pentru a doua oară în acest an în care Simona Halep pierde...

Și-a trecut în palmares Cupa României, cu Petrolul, în 1995, a luat titlul cu Rapid și a mai activat la Universitatea Craiova, Zenit St. Petersburg și Sahtior. La 42 de ani, Daniel Chiriță se antrenează cu Petrolul ’52 și ar putea reveni pe teren chiar în deplasare de duminică, de la Ceptura. Deocamdată, conform antrenorului Octavian Grigore, Chiriță nu a semnat un contract, staff-ul...

Echipa de veterani a clubului Tricolorul LMV Ploieşti va pleca mâine în Polonia, pentru a lua parte la un puternic turneu internaţional: „Kaman Cup”. Ajuns la ediţia a cincea, turneul este organizat de clubul SS Kaman, urmând să aibă loc în municipiul Ostrołęka, aflat în apropiere de Varşovia. Conform unui comunicat al clubului, echipa ploieşteană este singura reprezentantă a României la competiţia din Ostrołęka...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co