Blocaj financiar pe Valea Prahovei
O defecţiune pe calea ferată a paralizat aseară traficul feroviar pe ruta Braşov – Bucureşti şi retur, iar sute de oameni au rămas blocaţi în vagoane. Zece trenuri au staţionat pe şine, după ce o linie de contact a fost avariată între staţia din Comarnic şi Valea Largă. Întârzierile au depăşit 200 de minute, iar călătorii şi-au pierdut răbdarea. Nici cei care s-au urcat azi-dimineaţă în trenuri nu au avut prea mult noroc. Între ora 7.00 şi 12.00, Compania Naţională de Căi Ferate a oprit circulaţia pentru a repara linia de contact. Calvarul călătorilor a început aseară, după orele 18.00. În gara din Buşteni, peste 500 de persoane au aşteptat cu sufletul la gură repornirea traficului feroviar. Disperaţi, după ce au aşteptat mai bine de trei ore în vagoane, mulţi au renunţat la călătoria cu trenul şi au mers la casierii pentru a-şi recupera banii pe bilete. În gara din Sinaia, călătorii din trenul accelerat Braşov – Galaţi nu au primit nicio informaţie din partea angajaţilor CFR. Supăraţi, oamenii au ieşit pe peron şi au vrut explicaţii de la şeful gării…care la acea oră era plecat şi avea biroul încuiat. Aseară, trenurile au fost repuse în funcţiune cu ajutorul locomotivelor Diesel. Azi-dimineaţă, circulaţia feroviară a fost din nou întreruptă, însă de data aceasta pentru remedierea problemei. Patru ore, nici un tren nu s-a mişcat, iar oamenii, încărcaţi cu bagaje, au părăsit vagoanele şi au ales să îşi continue drumul cu microbuzul. Nu este prima dată când se produc incidente pe calea ferată, între Comarnic şi Valea Largă. Anul trecut, pe 9 octombrie, cinci trenuri au fost blocate şi alte 15 au avut întârzieri, după ce un fir de contact s-a topit. Adelina ANEI