Actualitate

Aveţi încredere în instituţiile statului, respectiv primărie şi poliţie?

Având în vedere implicarea permanentă a celor două instituţii ale statului în viaţa cetăţenilor, am cules câteva opinii personale de la câmpineni, acestea constituind doar crâmpeie de percepţii asupra acestora.

Ion Păduraru, ospătar-bucătar: În general, am încredere în oamenii primăriei. Sunt câmpinean şi îl cunosc de când eram copil pe primar. Face nişte lucruri bune, cât de cât. Dacă am încredere în poliţie… Sincer să fiu, cred că va rămâne în suspans răspunsul legat de încrederea pe care le-o acord.

Maria Magdalena Mate, casieră: Nu, nu am încredere. Nu ştiu cum să spun, dar cei de la primărie au făcut câteva chestii care nu au fost pe placul meu. Cred că s-au cheltuit mulţi bani de aiurea, din punctul meu de vedere. Şi când spun asta mă refer la anumiţi artişti aduşi la spectacole, care cred că nu-şi aveau rostul. Apoi, drumurile sunt, cum sunt… Cât despre poliţie, cred că e mai mult… degeaba. Cred că există multă corupţie.

Ionela Ursache, lucrător comercial: „Nu prea am încredere. Din punctul meu de vedere, nu prea văd nimic valabil realizat de către primărie. Doar promisiuni. Mie nu-mi plac oamenii care doar promit, ci cei care fac, concret, lucruri bune. Iar în poliţie, nici atât nu am încredere. Nu m-a dezamăgit neapărat pe mine, dar când vezi în mass-media atât de multe lucruri negative despre ce fac poliţiştii, e greu să mai acord credit acestei instituţii.

Sergiu Corneliu Toma, consultant: „Am încredere în primărie, prin relaţiile pe  care le am cu această instituţie, ţinând cont de activitatea pe care o desfăşor. Nu am relaţii în mod deosebit cu poliţia, dar am, totuşi, încredere şi îi respect pe cei care reprezintă instituţia.

Ion Buzaş, inginer: „În poliţie nu am încredere. Şi le-aş pune o întrebare: să-mi arate şi mie un cadru al Poliţiei din Câmpina care să deţină un autoturism neaoş, cum este Dacia Logan. Mai mult de doi, trei, nu cred că sunt. Cât priveşte instituţia primăriei… nu ştiu, poate că apropierea alegerilor le-a cam luat minţile. Poliţia Locală vine şi pune în cutiile poştale ziarele onor conducerii primăriei, păstorită de domnul Tiseanu. Am văzut maşina Poliţiei Locale pe strada Plevnei. Şoferul rămânea în maşină, iar o poliţistă venea la vale pe stradă şi le punea la cutie sau în ţambrele de gard. Au bani de benzină! Sau…, ne trebuiau nouă trotuare cu sclipici, când sunt alte lucruri mai importante de făcut?

Danilov Negoescu, pensionar: Nu. Nu am încredere. Nu se lucrează cinstit, se stă la pândă, dar să nu-i amestecăm în oală pe toţi. Pădure fără uscături nu se poate!

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co