Actualitate

Au aşteptat 40 de ani!

au-asteptat-40-de-ani-1Au aşteptat peste 40 de ani să ajungă civilizaţia şi la poarta lor. Şi nu au aşteptat degeaba. Este vorba despre locuitorii de pe strada Fântânii, din Câmpina, care îşi văd visul cu ochii. Se lucrează în ritm susţinut şi, în curând, vor scăpa de noroiul de care aveau parte la fiecare ploaie. „Locuiesc în această zonă de 40 de ani şi tot de acest timp aştept asfaltul. Şi iată că acum s-a întâmplat minunea. În sfârşit, există fonduri, există şi voinţă, există o firmă care lucrează şi… va existat şi asfalt.” Lucrarea nu este foarte uşoară. Cel care supraveghează lucrarea a declarat că, în anumite zone, strada are o înclinaţie de 17 grade. Deşi nu este uşor, firma care execută lucrarea consideră că, la final, totul o să arate aşa cum trebuie.
Bogdan Oprea, şef de lucrare: „Strada are o declivitate destul de mare. Se lucrează destul de greu. Este dificil, dar, în ciuda problemelor, vom duce lucrarea la final. ”
Primarul Horia Tiseanu, prezent pe teren, este mulţumit că, în ultima perioadă, multe străzi din Câmpina au intrat în atenţia administraţiei locale, a consiliului local, cel care a aprobat banii pentru astfel de lucrări. Horia Tiseanu: „Aşa cum am asfaltat şi strada Gheorghe Doja, vom asfalta şi această stradă. În ceea ce priveşte apa de la ploi, vă pot spune că avem o canalizare pluvială, situată pe strada Muscelului, care va prelua aceste ape.” Este bine că se lucrează! Mulţi câmpineni, plătitori de taxe şi impozite, doreau să poată ieşi din curţile lor fără să se umple de noroi. Şi, se vede că se poate!Relu NISTOR

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co