Editorial

Apel la raţiune

Iniţiativa redacţiei noastre, de a pune speranţa înaintea renunţării, în ceea ce priveşte proiectul civic de înfiinţare a unui muzeu al municipiului Câmpina nu e altceva decât un demers profesional şi responsabil al unor oameni mari. Când am transformat dorinţa noastră într-un bulgăre de zăpadă pe care l-am rostogolit în albul paginii de ziar a săptămânalului Valea Prahovei şi în oglinda ecranului prin emisiunile VP-TV, sporindu-i mărimea cu fiecare opinie de-a dumneavoastră, oameni simpli ai urbei sau oameni de cultură, nu ne-am lăsat nicio clipă vrăjiţi de magia copilăriei. Nu vrem ca într-o zi, când îi vom îmbrăţişa cu toţii imensitatea, să doboare câţiva în calea lui. Ba chiar nici măcar pe unul dintre noi nu-l vrem zdrobit, trântit la pământ în faţa acestei idei.

Noi ne-am propus să deschidem un subiect, să delimităm un cadru de expresie pentru oricine gândeşte ca noi sau, din contră, ne poate atrage atenţia că greşim fundamental. De aceea am găzduit în paginile ziarului inclusiv opiniile domnului Octavian Onea, după cum am făcut loc, ulterior, rândurilor pe care doamna Jenica Tabacu le-a adunat sub forma unui drept la replică. Nu suntem avocatul de circumstanţă gata să “repereze” onoarea vreuneia dintre părţi, dar, pentru a nu risca să cădem cu toţii pradă unor preocupări periferice scopului nostru, inclusiv să ne angrenăm într-o serie nesfârşită de drepturi la replică, facem apel la toţi cititorii noştri să aibă voinţa conciliantă de a privi numai spre părţile pe care le consideră bune ale tuturor celor care, fie măcar şi cu o vorbă, ne implicăm pentru atingerea scopului nostru comun: înfiinţarea Muzeului Oraşului Câmpina. Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co