1 octombrie, data pana cand primariile trebuie sa identifice suprafetele cu ambrozie
Primăriile din Prahova au obligația ca, până la 1 octombrie, să verifice, să constate şi să stabilească suprafețele de teren pe care a crescut ambrozia, centralizarea urmând să fie transmisă unei comisii special constituite în acest sens prin ordin al prefectului.
Este vorba despre comisia mixtă pentru verificarea și constatarea nerespectării de către proprietarii sau deținătorii de terenuri a măsurilor cu privire la lucrările de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, care s-a întrunit recent pentru a stabili calendarul de aplicare a Legii 62/2018 privind combaterea ambroziei și a H.G. 707/2018 pentru aplicarea normelor metodologice a legii respective, care vor intra în vigoare în 2019.
Conform legislaţiei, în anul 2019, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole unde au fost identificate terenuri cu ambrozie vor fi somați de către primării ca să respecte metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii, respectiv cosirea repetată, manual sau mecanic, smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate; efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole; erbicidarea, după caz. Nerespectarea acestor măsuri va constitui contravenție și se va sancționa prin avertisment și ulterior amendă.
Persoanele care identifică pe teren această buruiană cu consecințe grave asupra sănătății se pot adresa la primăria pe raza căreia se află terenul sau la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova din str. Anton Pann nr. 7, Ploiești, la telefon 0244-593210.
Ambrozia reprezintă un real pericol, având în vedere că 60% dintre alergii sunt provocate de polenul acestei plante, valorile maxime fiind atinse atunci când aceste plante înfloresc, respectiv lunile august-septembrie.