Dacă aş fi trăit undeva…,
într-o ţară mai caldă şi aş fi avut o proprietate scăldată de razele soarelui şi de briza vreunei mări, aş fi prins peşte chiar şi fără undiţă, doar cu fir plumbuit, cu pripon – cum am văzut o bătrână corfioată pe un dig,
într-una din excursiile mele-, şi îmi creşteau în curte niscaiva portocali şi alţi pomi dătători de poame, poate vremurile mi se păreau normale, prin scurgerea zilelor.

Dar întâmplarea face – ca să nu zic altceva…-, ca afară să fie frig, dezlegare la peştele din hală de Blagoveştenie, locuinţa mea să fie la bloc şi toate cele trăite recent să-mi pară anapoda.
De exemplu, declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, prin care s-a lepădat de… partid, de PDL. În primul rând, credeam că încă de când a devenit primul om în stat s-a plasat fix în punctul central al echidistanţei politice, iar în al doilea rând cred că prin natura funcţiei are datoria de a exprima puncte de vedere care privesc naţiunea ca întreg. Ori a comunica trei vorbe unui partid se cade a se face mai pe din dos. Apoi, nu că m-ar interesa, dar văd că şi unii de prin PDL prind a se lepăda de alţii din acelaşi partid. Iar când vine vorba de lepădare în lanţ, trebuie să fie la mijloc şi ceva… lepădături.
Acum, că tot e la modă verbul, eu doar viaţa asta aş lăsa-o în urmă, pentru aia de scriam la început. Parcă am un motiv în plus şi parcă nu vreau să rămân nici cu aleşii şi nici cu ăia… rămaşii, care o pun de primenirea unui partid. Adrian RADULESCU