Vlad Oprea cere demisia prefectului

Reprezentanţii Dunărea IFN SA, însoţiţi de executorii judecătoreşti şi jandarmi, au mers, vineri, la telegondola din Sinaia pentru preluarea instalaţiei pe cablu, dar tentativa a fost stopată. Luni, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a formulat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova o plângere pentru abuz în serviciu, împotriva prefectului Adrian Dobre şi chiar i-a cerut public demisia.
Preluarea instalaţiei de către Dunărea IFN SA a fost luată în urma rezilierii unilaterale a contractului de leasing dintre această societate şi Transport Urban SA. Administraţia locală din Sinaia susţine că cea care a încălcat termenii contractului este societatea Dunărea IFN SA, care a întârziat lucrările de reparaţie şi a adus prejudicii materiale administratorului Transport Urban. Deşi nu a încasat niciun ban de la telegondolă în ultimele patru luni şi a avut o întârziere la plată de trei luni, administraţia locală susţine că este cu ratele plătite la zi. De cealaltă parte, administratorul Dunărea IFN SA susţine că administraţia sinăiană nu a achitat ratele de leasing trei luni consecutiv şi a pierdut orice drept asupra instalaţiei pe cablu. După aproape o jumătate de oră de la începerea procedurii de executare silită, de vineri, aceasta a fost întreruptă, după ce Judecătoria Sinaia a admis cererea de recuzare a executorului judecătoresc. Astfel, administratorul Dunărea IFN SA a trebuit să renunţe la procedura de executare silită. „S-a suspendat executarea pentru că Transport Urban a depus o cerere la instanţă de recuzare a executorului. Aşteptăm să se judece cererea de recuzare, dacă instanţa încuviinţează recuzarea, va trebui să găsim un alt executor, dacă nu încuviinţează recuzarea, revenim cu acelaşi executor. A trebuit să oprim executarea, deoarece domnul executor s-a abţinut. Proprietara instalaţiei este Dunărea IFN SA, iar Transport Urban a fost utilizator pe perioada leasingului şi a avut posesia. În momentul de faţă, posesia este în continuare a societăţii Transport Urban, până se va judeca cererea de recuzare a executorului”, a spus administratorul Dunărea IFN SA, Costin Frâncu.
O altă opinie…
De cealaltă parte, reprezentanţii Transport Urban Sinaia consideră întreruperea executării silite ca fiind o primă reuşită în ultimele trei luni, de când a început războiul dintre cele două societăţi. „Transport Urban a depus o cerere de suspendare provizorie a executării silite care se judecă la Judecătoria Sinaia. Acţiunea este un prim pas în menţinerea telegondolei în folosinţa Transport Urban şi în proprietatea oraşului Sinaia. Este prima victorie a noastră, după trei luni de chin, de când Dunărea IFN SA încearcă să pună mâna pe telegondolă, pentru care Consiliul Local a plătit 98 la sută din valoare”, a declarat directorul Transport Urban Sinaia, Bogdan Fălcescu.
Chiar dacă executarea silită a fost oprită vineri, războiul între cele două părţi a continuat la începutul acestei săptămâni.
În faţa presei…
Scandalul telegondolei din Sinaia s-a mutat în Ploieşti, unde subiectul a fost dezbătut pe larg în cadrul unei conferinţe organizate la sediul PNL. Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, acuză prefectul că apără interesele unui firme private care intenţionează să pună mâna pe telegondolă, în mod ilegal, după ce administraţia staţiunii a reuşit să achite 96% din contractul de leasing al instalaţiei, adică şapte milioane de euro. Aşa să face că primarul a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, o plângere pentru abuz în serviciu. „Luni, am depus o plângere la Parchet pentru abuz în serviciu şi pentru faptul că, în ultimele zile, s-a transformat în avocatul unei firme private, care vrea să pună mâna pe o investiţie de opt milioane de euro, realizată din banii Guvernului şi ai comunităţii locale. Este un fapt fără precedent în România, ca un reprezentant al Guvernului, care este pus acolo să apere interesele statului şi ale comunităţii locale, cu care colaborează, susţine un investitor privat şi, prin toate măsurile întreprinse, vrea să ne blocheze folosinţa liniştită a bunului: prin zecile de controale trimise, prin faptul că a făcut presiuni asupra poliţiei şi jandarmeriei, că nu s-a executat bunul vineri, cu toate că executarea era ilegală, din punctul meu de vedere. Chiar executorul s-a abţinut, şi-a dat seama că este într-un moment dificil şi nu este cazul să execute atunci telegondola”, a declarat Vlad Oprea. „Se emite o somaţie la data de 18.10.2011, prin care este somată primăria, de fapt societatea care are în administrare telegondola, ca, în termen de una zi, să predea instalaţia telegondolei. Pentru că se ştia foarte bine că acest lucru nu se poate întâmpla, s-a încercat forţarea Consiliului Local pentru a obţine folosinţa terenului. Deci, după ce Consiliu Local plăteşte 96% din opt milioane de euro, ar trebui să piardă acest drept asupra instalaţiei şi să dea terenul acestor companii, ca să stăpânească instalaţia şi să aibă şi terenul în folosinţă”, a declarat avocatul George Botez.
Radical
Mai mult, edilul localităţii Sinaia a cerut public demisia prefectului Adrian Dobre. „I-am cerut public demisia prefectului Adrian Dobre, pentru că este o ruşine ca, în fruntea judeţului, să se afle un astfel de om, care e interesat de ce face un investitor privat ce vrea să pună mâna pe bani publici”, a declarat Vlad Oprea.
Până la ora închiderii ediţiei, prefectul de Prahova, Adrian Dobre, nu a putut fi contactat. Vom reveni cu opinia acestuia despre cele întâmplate la începutul săptămânii. Claudia BIRLA, Mariana BADEA