Viorel Cernica: „Simţim acum că nu mai putem trăi frumos”

Viorel Cernica s-a născut la Sascut, în judeţul Bacău, stabilindu-se în Câmpina de mai multă vreme. Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filozofie, a devenit doctor în filozofie, e conferenţiar universitar, are un palmares profesional impresionant, fiind, în momentul de faţă, cercetător ştiinţific şi cercetător principal la Institutul de Filozofie şi Psihologie „C. Rădulescu-Motru” al Academiei Române. Este autorul mai multor cărţi, studii şi articole de specialitate, dar şi poeme…
Reporter: Cum s-a întâmplat să fiţi atras de filozofie?
Viorel Cernica: Pasiunea pentru filozofie nu a apărut deodată, existând o perioadă de pregătire. Pe mine m-a interesat mai mult psihologia şi am vrut, după terminarea liceului, să urmez o astfel de facultate. Numai că se desfiinţase această specializare la Universitatea Bucureşti şi, pentru că doar la Filozofie se făcea şi ceea ce mă interesa, m-am înscris aici. În cadrul acestei facultăţi, am întâlnit un profesor de logică, Stanovici, cu care acum sunt coleg, (acum e pensionar şi profesor consultant). Am început să lucrez cu dânsul pe logică clasică, patru ani de zile, dându-mi şi licenţa tot pe logică. În toată această perioadă, m-am apropiat şi de filozofie, cele mai multe cursuri fiind axate pe aceasta. M-am apropiat mai mult de Istoria Filozofiei Vechi, pentru că acel curs de filozofie era predat de profesorul Vlăduţescu, cu care, de asemenea, sunt coleg acum, la catedra de Istorie a Filozofiei şi Filozofia Culturii. Dânsul avea un curs foarte dificil, dar foarte interesant. Noi, studenţii, ştiam că, dacă vom reuşi să ne apropiem şi să înţelegem ceea ce ne propune, ne vom aşeza mai bine în acest teritoriu al filozofiei şi va fi mai uşor să primim alte cunoştinţe din acelaşi domeniu.
Reporter: Aţi scris foarte multe cărţi, articole despre filozofie. Cumva, dumneavoastră, filozofii, priviţi lumea altfel decât ceilalţi?
Viorel Cernica: Da. Filozofia este şi o viziune asupra vieţii. Nu e vorba numai de un corpus de cunoştinţe. Mai degrabă, ştiinţele oferă corpus-uri de cunoştinţe. Filozofia trece dincolo şi oferă şi o viziune asupra vieţii. În viziunea propusă de filozofie, viaţa este cumva diferită de cea a simţului comun. De obicei, atunci când se pune problema aşa, adică filozofia chiar propune o altă viziune asupra lucrurilor, ea chiar se deosebeşte cu totul de ceea ce simţul comun consideră a fi valabil. Eu mă gândesc la o vorbă a filozofului Hegel: „Potrivit naturii ei, filozofia este ceva ezoteric. În sine, nu este făcută pentru plebe şi nici nu admite să fie preparată pentru consumul plebei. Dimpotrivă! Este filozofia numai pentru aceea că se opune intelectului şi astfel se opune, cu atât mai mult, bunului simţ, prin care se înţelege cercul strâmt, limitat în spaţiu şi timp, al unei seminţii omeneşti”. E clar! În raport cu aceasta, zice Hegel, „lumea filozofiei este în sine şi pentru sine, o lume pe dos”. Filozofia este o chestie elitistă, totuşi. Vrem, nu vrem, ea nu poate fi asimilată şi digerată de oricine. Există şi următoarea reprezentare a filozofiei, care este foarte bogată acum: de două mii şi ceva de ani, aproape trei mii de ani, s-au acumulat teorii, idei, reprezentări filozofice, dar, la începuturile istoriei filozofiei, lucrurile stăteau altfel. Adică era mai uşor, mai simplu, să te apropii de filozofie. Nu este adevărat! De fapt, perioada iniţială din istoria filozofiei este chiar mai bogată în conţinut decât teoriile proaspete. În cazul filozofiei, istoria contează în mare măsură. Parcurgând o lucrare de filozofie apărută de curând, fără referinţe istorice, ea nu-şi atinge scopul.
Reporter: De fapt, ce întrebări frecvente îşi pun filozofii?
Viorel Cernica: E foarte greu de pretins că filozofii de azi ar pune probleme cu totul şi cu totul noi. Nietzsche, marele filozof german, spunea că, de fapt, filozofii se ocupă cu o singură problemă: problema identităţii lucrurilor. El spunea aşa: cum se face că toate sunt una? Cam asta ar fi întrebarea la care încearcă filozofii să răspundă. Se mai întreabă ce este omul, care sunt raporturile dintre om şi existenţă, ce este existenţa, ce este fiinţa, cum intervine fiinţa în existenţa umană, ce este lucrul din faţa noastră, ce statut are. Are statut de obiectivitate, independent de mintea mea sau depinde în mare măsură de mintea mea? Acestea sunt întrebări la care au dorit să răspundă şi filozofii antici şi cei medievali şi cei de acum.
Reporter: Astfel de întrebări se nasc şi în mintea oamenilor simpli. Să se afle, totuşi, în fiecare dintre noi, un filozof?
Viorel Cernica: Lucian Blaga, filozoful român, susţinea că întrebările filozofilor sunt întrebări pe care şi le pun şi copiii. Numai că filozofii răspund, folosind mijloace super-mature, cum spunea el. Răspunsurile sunt profunde prin ceea ce vizează ele şi prin ceea ce reuşesc să trezească în om. Pentru că una este să te întrebi dacă se vor coace merele din pomul acesta, mai devreme sau mai târziu, şi alta e să te întrebi ce e omul, ce sunt eu. E o întrebare care, poate, şi-o pun şi copiii, numai că, atunci când se deschide o cale filozofică, pentru tematizarea ei, trebuie renunţat la răspunsurile imediate.
Reporter: Printre lucrările pe care le-aţi publicat, se află şi poeme. Ce v-a atras către poezie?
Viorel Cernica: Într-o vreme, chiar simţeam că pot să spun ceva prin poezie. Am luat ca model reacţia lui Blaga. El, atunci când scria poezie, nu dorea să facă şi filozofie. Mai cochetez şi acum cu forma poetică. În două dintre ultimele cărţi, chiar încerc să fac ceva care se apropie şi de poezie şi de eseul filozofic. Le numesc „poeme şi noeme”. Noeme vine de la noesis, care înseamnă gândire.
Reporter: Cum percepeţi, ca filozof, criza economico-financiară, pe care o traversăm?
Viorel Cernica: Dacă filozoful lucrează cu o lume „pe dos”, înseamnă că ceea ce e, pentru noi, acum, aflaţi în această criză, pentru filozofi nu e criză. De altfel, filozoful lucrează cu o teorie asupra crizei, foarte interesantă şi radical diferită faţă de aceasta. Criza este un fenomen de creştere. Sigur că suntem cu toţii îngrijoraţi, pentru că această criză afectează rădăcinile vieţii noastre. Unii dintre noi nu-şi mai pot satisface nevoile elementare. Simţim şi cei care, totuşi, avem asigurate bunurile pentru aceste nevoi, că e foarte greu să satisfacem şi alte cerinţe. Am multe cărţi cumpărate în perioada studenţiei, am mai cumpărat, bineînţeles şi de atunci, dar simt că acum îmi cumpăr mult mai puţine decât o făceam în urmă cu trei-patru ani. Criza aceasta nu este doar materială, ci şi una existenţială. Este suprapusă peste o criză a conştiinţei româneşti, pentru că nu cred că această conştiinţă şi-a revenit în doiăzeci de ani. Există o bulversare, pentru foarte mulţi dintre noi. Adică şi pentru cei care trăiesc doar pentru a-şi acoperi nişte nevoi elementare, dar şi pentru cei care vor mai mult de la viaţă. Aristotel spunea că omul nu doar trebuie să trăiască, ci că trebuie să trăiască frumos. Simţim acum că nu mai putem trăi frumos. Carmen NEGREU