Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Victor Dumitru: „La 13 ani, am trăit bombardamentul într-un mod inedit”

Victor Dumitru, fost inginer geolog şi cercetător ştiinţific III la Institutul de Cercetare Proiectare Tehnologică din Câmpina, este un pensionar activ, la cei 80 de ani ai săi.
Fiind considerat de autorităţile vremii o persoană cu „origini sănătoase”, în 1950 este selectat şi trimis la studii în URSS, la Moscova, unde a termină Facultatea de Geologie din cadrul Institutului de Petrol şi Gaze „I. M. Gubkin”. În 2004, publică „Ţinta Roşie”, o carte apreciată de istorie a Câmpinei, prin care scoate în evidenţă evenimentele trăite şi personal, la 1 august 1943, când a avut loc un puternic bombardament al aviaţiei americane.

Reporter: Ce anume v-a determinat să aşterneţi pe hârtie acest episod trist din istoria Câmpinei?

Victor Dumitru: Cum mi-a venit ideea… Despre Ploieşti s-au scris foarte multe cărţi, legate de evenimentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, cel puţin în America. Sunt vreo trei-patru scrise şi de autori români. Oraşul Ploieşti a fost un obiectiv principal, au fost bombardate cinci rafinării. Despre Câmpina, însă, ţinta numărul şase, denumită „Ţinta Roşie”, s-a scris foarte puţin. Am dorit să las generaţiilor viitoare de câmpineni, câteva pagini de istorie a acestui oraş. Fiind născut în Câmpina, am trăit toate evenimentele acestea, bombardamentele, luptele de la 23 august 1943. Aici, în această zonă, au fost foarte multe lupte între trupele germane şi cele româneşti. Aşa mi-am propus să încerc să scriu. Am început încet, încet să strâng materiale. Deşi aveam doar 13 ani în acea perioadă, totuşi, întâmplările trăite m-au marcat şi mi-au rămas întipărite în minte. Tot ce mi-am adus aminte din copilărie am menţionat în carte, reuşind în acelaşi timp, să îmbin informaţiile pe care le-am găsit în arhive, cu cele aflate de la interlocutorii care mi-au povestit diverse evenimente din această perioadă. La 13 ani, am trăit bombardamentul într-un mod inedit, ca să zic aşa.

Reporter: De fapt, ce s-a întâmplat atunci?

Victor Dumitru: Pe 1 august ’43, colegul şi prietenul meu Alexandru Drăghicescu m-a invitat pe la el. Poate a fost norocul meu. Părinţii lui aveau o vilă foarte frumoasă, aproape de vârful Poienii, unde şoseaua trece de la Poiana către Proviţa. Era într-o duminică, atunci când m-am dus la el. Pe la ora 14.00, când a început alarma, nu ne-am agitat, fiind un lucru obişnuit. Nu bănuiam noi că acea duminică avea să devină ceea ce s-a numit mai târziu „Duminica neagră”, din cauza multor întâmplări tragice. După alarmă, au început să apară avioanele, dinspre platoul Cornului. Noi eram pe terasă, privindu-le ca pe o imagine apocaliptică. După ce au trecut avioanele, au început să explodeze bombele. Vedeam cum luase foc rafinăria care a ars patru zile. Am stat la prietenul meu trei zile. Nu puteam să plec, pentru că bombele aruncate explodau cu întârziere. Aveau nişte dispozitive speciale, care le făceau să declanşeze în timp. Această modalitate de funcţionare proteja, practic, avioanele în timpul atacului, care ar fi fost afectate de suflul exploziei, dacă bombele ar fi declanşat imediat la impact, cu atât mai mult cu cât erau lansate de la joasă înălţime.
Reporter: Ce s-a întâmplat atunci cu părinţii dumneavoastră?

Victor Dumitru: Locuiam atunci cu părinţii, pe Calea Doftanei, aproape de rafinărie, la vreo 50 de metri distanţă. În spatele grădinii noastre, erau rezervoarele rafinăriei. Acestea nu au fost atacate atunci, fiind în obiectivul bombardierelor doar instalaţiile acesteia, uzinele electrice. Tatăl meu nu fusese acasă, fiind de serviciu în acea zi. Am găsit într-o arhivă această informaţie. Era o listă cu personalul care a fost în rafinărie în timpul bombardamentului. Tata figura şi el, ca maistru distilator. Unii dintre colegii săi au murit atunci. De exemplu, a fost un maistru mecanic, care a plecat din rafinărie când s-a sunat alarma. Au apărut avioanele, l-au surprins în curtea casei unde a explodat o bombă şi i-a retezat ţeasta. Când m-am întors şi eu acasă, mi-am găsit părinţii în viaţă. Se refugiaseră în Cătunul Broaşte, cum mergi spre Voila. De fapt am stat acolo, refugiaţi, doi ani de zile. Apoi, în anul 1944, au venit avioanele englezilor noaptea şi au aruncat paraşute luminoase, bombardând rafinăria pe 5 spre 6 mai. Erau în tandem cu americanii.

Reporter: Cum aţi reuşit să găsiţi martori ai acestor evenimente?
Victor Dumitru: Am lansat un apel pe internet şi mi-a răspuns un aviator american, care a trecut peste Câmpina cu avionul, bombardând obiectivul vizat. Două avioane au aterizat forţat, unul la Bobolia şi unul pe la Săliştea. Unul din piloţi şi-a dat seama că nu se mai pot întoarce. Vă imaginaţi că am mai găsit un martor ocular chiar la Bobolia? E vorba despre băiatul cantonierului. Acesta s-a dus să vorbească cu ei. Erau temători să nu fie prinşi de nemţi. Erau răniţi destul de serios, suferiseră arsuri şi le-a dat apă să bea. Au mai căzut avioane şi la Nedelea şi Butoiu – o localitate pe lângă Găieşti.
Nu a fost uşor să scriu această carte. Acum îmi dau seama că nici nu ştiu cum am reuşit ca, în trei ani de zile, să adun documentaţia şi să realizez toată treaba asta.

Reporter: Cum a fost primită cartea de către public şi de către specialişti?

Victor Dumitru: A avut un impact bun, cu toate că are o arie îngustă de cititori interesaţi, către care s-a adresat, cum ar fi acei oameni care au cunoscut sau au trăit acele evenimente, poate militari… După ce am scris cartea, a trebuit să găsesc o posibilitate de a o edita. Pot spune că am avut un pic de noroc. Printr-un prieten al fiului meu, am ajuns la editura Fundaţiei Culturale „Libra”, care avea o ofertă făcută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru publicarea unor cărţi cu caracter deosebit. Existau 12 propuneri dintre care s-au ales şase, între acestea fiind inclusă şi cartea mea. A fost apreciată ca interesantă, pentru că are foarte multe informaţii inedite, foarte documentată, intrând într-o colecţie de documente. Alţii au apreciat-o ca fiind o adevărată „monografie a atacului aerian din 1 august 1943 executat asupra oraşului Câmpina”.

Reporter: În afară de această carte, aţi mai publicat şi altceva?

Victor Dumitru: Colaborez de câtăva vreme la revista „Câmpina cultural artistică şi istorică” cu articole pe teme diverse: barajul de la Paltinu, Colegiul „Nicolae Grigorescu”, lacurile din Câmpina şi multe altele. În acelaşi timp, mă gândesc să revin cu o nouă ediţie a „Ţintei Roşii”, pentru că, între timp, am adunat multe alte informaţii importante, ce pot veni în completarea ei.   Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co