Actualitate

Undă verde pentru… Casa Verde

Programul Casa Verde continuă şi anul acesta. Numai că, de data aceasta, fondurile alocate subvenţiilor vor fi ceva mai reduse faţă de anul trecut.

În loc de un milion de euro, Prahova dispune acum de doar 2,4 milioane de lei şi, asta, pentru că în judeţul nostru, interesul oamenilor de a-şi achiziţiona panouri solare, pompe de căldură sau centrale termice pe lemn, a fost destul de scăzut. “De când a început programul am avut 314 înscrieri, dintre care 138 au fost contracte semnate. Deja 70 dintre ele au fost depuse pentru decontare. Prahovenii trebuie să ştie că programul continuă aşa că cei care vor să obţină subvenţii de la Guvern o pot face în continuare”, a declarat Mihai Buzea, director Agenției pentru Protecția Mediului Prahova.
Unii dintre ploieşteni sunt de părere că programul Casa Verde este făcut tot pentru cei cu o situaţie financiară bună. Mai întâi se cumpără cu banii proprii intalaţia, după care statul acordă subvenţia.
“Eu chiar m-am interesat de program, însă nu am bani ca să-mi cumpăr singură panourile solare. Tot pentru cei care au bani este progarmul ăsta. Unul ca mine nu o să poată niciodată întâi să cumpere panourile solare pe banii lui şi apoi să aştepte subvenţia”, a explicat o ploieşteancă.

Un program apreciat, de unii…
De partea cealaltă, cei care găsesc bani pentru panourile surselor alternative de energie spun că programul este binevenit atât pentru mediu, cât şi pentru sprijinul acordat se stat.
Programul Casa Verde este destinat exclusiv celor care vor să instaleze în casele lor surse alternative de energie. Prin acesta se alocă 6.000 de lei pentru achiziționarea de panouri solare sau a unei centrale termice pe biomasă și 8.000 de lei pentru cumpărarea unei pompe de căldură.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co