Imobiliare Valea Prahovei
Editorial

Un zâmbet de obor

Nu e un colţ de rai şi nici un picior de plai mioritic în toată regula nu aş zice că este. Oborul din Ploieşti are, cred unii, un aer de talcioc, de bazar… Dar eu nu sunt de acord cu impresia asta, cu nuanţe orientale, ci chiar mi se pare că microuniversul de pe malul Dâmbului este de un viu aparte, având câte puţin din culoarea tuturor târgurilor, bazarurilor, talciocurilor şi oborurilor din lume, dar fiind, totodată, atât de personal…
Moldovenii republicani vin cu graiul lor inconfundabil, îndulcit parcă special, de la natură, ca să le iasă mai bine comerţul cu macrou afumat, expus… în ciuda protecţiei consumatorului. Nu avem turci, dar halvaua ne vine tot de peste Prut, în genţile pântecoase, pline cu alifii, bulioane, ciorapi, caciuli de blană, şireturi, usturoi, conserve, odicoloane şi… speranţa de a face bani. Cu ea în portbagaje, în căruţuri, în cârcă sau, de ce nu, în buzunar, vin şi ai noştri. Căci nu toţi vând ţoale chinezeşti, potcoave, rulmenţi, lustra veche, pozele de familie, ţiplate, făcute cu ani în urmă în Maramureş, zeci de încărcătoare de telefoane mobile sau cărţi şi câte şi mai câte vechituri voluminoase.
Unii te abordează ca să vândă… promisiunea unei afaceri, cu un aer pe care nu ştiu dacă să-l numesc conspirativ sau caragelian: “Cumperi argint? Am afară 10 kilograme ţi-l dau cu 200.000 gramul! Dai şi feliat? Nu, doar bucăţi, cum îl am!”
Aşadar unii vând, alţii cumpără, iar eu am început să merg ca să iau gratis.
Să iau gratis, săptămânal, o porţie de râs! Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co