Tot prin grija părinţilor…
Conducerea Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza, împreună cu Asociaţia Părinţilor (unică formă de organizare de acest gen din judeţ) au demarat, anul acesta, în luna februarie, lucrările de reamenajare şi modernizare a laboratorului de biologie.
De curând, lucrările au fost finalizate, reuşindu-se inaugurarea noului laborator al Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza. Directorul instituției, Ion Bărbuţ, este mulţumit de reuşita acestei colaborări dintre şcoală şi Asociaţia Părinţilor. „Am făcut o reabilitare a laboratorului de biologie, practic, totul, fiind luat de la zero. Acest lucru a fost posibil în cea mai mare parte, datorită părinţilor, care au avut aplecare spre şcoală, interes vădit pentru condiţiile în care le învaţă copiii. Ideea înfiinţării Asociaţiei de Părinţi a fost una nemaipomenită, mai ales în această perioadă de criză, când noi nu mai avem bani. Cei 2 % direcţionaţi din impozitele salariale ale părinţilor, către această asociaţie, se materializează doar în activităţi, dotări, reparaţii, amenajări, pentru acest liceu. Laboratorul a fost dotat cu mobilier nou, tablă, acvariu, calculator, cu tot ce trebuie, copiii putând să înveţe în condiţii civilizate. Şi sunt convins că vom avea în continuare şi ajutorul Primăriei Breaza”, a spus Ion Bărbuț.
Oameni de suflet
O contribuţie importantă în reamenajarea acestui laborator, l-a avut şi profesorul de matematică, Gheorghe Pântea care, prin firma de construcţii pe care o deţine, a contribuit cu materiale, muncind cot la cot, cu muncitorii.
Lucrurile nu se vor opri aici, conducerea liceului şi Asociaţia Părinţilor intenţionând să atragă sponsori pentru a recondiţiona parterul şcolii, dar şi să reamenajeze laboratoarelor de chimie şi fizică.C. N.