Taximetrişti păcăliţi de „primar”
Doi taximetrişti din Ploieşti au pierdut o zi de muncă și s-au ales cu o pagubă de 100 de lei, păcăliți fiind de un individ care le-a făcut comenzi speciale, dându-se drept Andrei Volosevici
Individul le-a solicitat să se deplaseze în diverse oraşe din Prahova ca să-şi cumpere câte ceva. Taximetriştii spun că solicitările pe care le-au primit la începutul săptămânii trecute nu li s-au părut suspecte, pentru că primarul mai merge cu taxiul. Aşa că, au avut încredere. “Am primit de la dispecerat comanda şi am plecat la adresă. La un moment dat m-a întrebat domnişoara recepţioneră dacă îi poate da numărul meu de telefon celui care s-a recomandat a fi primarul Ploieştiului. I-am zis că poate să i-l dea, după care am primit telefon chiar de la client“, a povestit Mirel Dumitrescu, unul dintre şoferii păcăliți.
Taximetristul a plecat spre Plopeni și când a fost sunat de cel care a făcut comanda a fost rugat să-i cumpere ţigări, nişte sticle cu vin şi apă minerală. “Mi-a spus să-l sun când ajung la magazin, ceea ce am şi făcut. A vorbit chiar el cu vânzătoarea şi a pus-o pe aceasta să-i citească toate mărcile de vinuri pe care le avea în magazin. M-a rugat chiar să-i iau şi o cartelă reîncărcabilă, dar nu am avut atâţia bani la mine”, a declarat taximetristul. Când a ajuns la adresă, a constat că nimeni nu-l aştepta şi nici la numărul de telefon aşa-zis al primarului nu mai raspundea nimeni. După ce a mai vorbit şi cu alţi colegi, Mirel a aflat cu surprindere că nu a fost singurul păcălit în acest fel. Un alt șofer, de la o altă companie, a ajuns până la Urlaţi degeaba. “Este inadmisibil cum cred unii că-şi bat joc de munca noastră. Dacă reuşeam să ne angajăm în altă parte, poate nu mai îngheţam în taxiuri iarna. Păcat ce i s-a întâmplat colegului, poate că nici eu nu mi-aş fi dat seama”, a declarat Marian Enache, un alt taximetrist.
Supărarea primarului
Cât despre primarul Andrei Volosevici, acesta a rămas… mască la aflarea incidentului. “Nu ar fi pentru prima dată când mi se foloseşte numele în diverse situaţii. S-a întâmplat în campanie…, acum asta. Îl sfătuiesc pe domnul taximetrist, pe care nici nu-l cunosc, să se adreseze poliţiei. Eu, în orice caz, o să o fac, pentru că nu e normal să mi se folosească numele în asemnea scopuri”, a declarat Andrei Volosevici.Raluca EPARU