Tati, tati, vreau la meci!

Fac ce fac şi mă întorc la fotbal. Poate unora li se pare un subiect prea vulgar, prea ieftin, oricum… mai puţin preţios decât temele politice atât de la modă într-un an electoral. Merg, însă, pe mâna celorlalţi, care cred şi spun că şi fotbalul este expresia societăţii în care trăim. Iar dacă este aşa, avem suficiente motive de îngrijorare.
Odată cu legea prevenirii violenţei în sport, una mult aşteptată, dată şi modificată, spiritele de pe stadioane ar fi trebuit să se liniştească, dincolo de aerele de ultras ale unor indivizi care dau senzaţia că nu pot trăi fără fumigene.
Dacă unele prevederi sunt fireşti, putând conduce la normalitatea dorită, altele au luat în crampoane prezumţia de nevinovăţie. Şi a fost doar începutul.
Cu doi “tătuci” în zile de graţie, fotbalului românesc îi lipseşte spiritul matern, mintea limpede care să-şi înţeleagă progenitura şi să şi-o educe în spiritul democraţiei. S-au interzis scandări critice, s-a interzis accesul cu ziare şi acum s-a ajuns chiar ca autorităţile responsabile de menţinerea ordinii pe stadioane să stabilească numărul de spectatori. Duminică, suporterilor petrolişti li s-a interzis intrarea în Giuleşti în baza reciprocităţii stabilite cu gazdele, măsură ce arată încă o dată drumul greşit pe care fotbalul românesc sprintează, de la o vreme.
Ca nu cumva până etapa următoare să mai intervină ceva, îmi exprim din timp intenţia de a merge pe stadion şi solicit public părinţeilor amintiţi să-mi pună chiloţeii adecvaţi. Nu cumva să am probleme de acces! Adrian RADULESCU