Alexandru Ştefan, Saşa, cum îi spun prietenii, s-a născut pe 2 iunie în Câmpina. A absolvit Colegiul „Nicolae Grigorescu”, apoi a urmat Şcoala de Maiştri Mecanici. În momentul de faţă este referent cultural la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, răspunzând de lansări de carte, expoziţii, târguri de artă, festivaluri de folclor şi altele. Atras de literatură încă din copilărie, s-a îndreptat către poezie, publicând mai multe volume, devenind cunoscut prin umorul cu care îşi presară epigramele, catrenele, fiind membru în Uniunea Epigramiştilor din România.

Reporter: Cum aţi ajuns să aveţi aplecare către scris, cum v-aţi descoperit această pasiune?

Saşa: De scris, aşa cum o face orice român, am scris întotdeauna. Pasiunea scrisului s-a născut din pasiunea lecturii. O pasiune pe care mi-a insuflat-o mama, o femeie care, deşi nu a făcut multă şcoală, iubea foarte mult lectura. Astfel că mi-a insuflat această dragoste pentru slova scrisă, pasiune pe care am păstrat-o până astăzi. Pasiunea mea o datorez şi tatălui meu care, văzând că îmi place să citesc, îmi cumpăra deseori cărţi, deşi nici el nu era un om de cultură. A fost şofer, dar la întreprinderea unde lucra exista un stand unde librăria aducea cărţi care puteau fi achiziţionate cu plata la salariu. Îmi alegea de acolo o serie de cărţi pentru copii, pe care le-am citit cu mare dragoste şi care mi-au rămas întipărite până astăzi în memorie.

Reporter: Când şi ce anume aţi aşternut prima oară pe hârtie?

Saşa: Cred că aveam vreo 12-13 ani. Am încercat să fac un basm, sintetizând toate lecturile pe care le citisem, din Slavici, Ispirescu, Andersen. Era un fel de compilaţie din aceşti autori. Nu mi-a ieşit ceva extraordinar. După aceea, am făcut o baladă în versuri, despre un viteaz căruia nu-i stătea nimic în cale, dar nici asta nu a ieşit extraordinar. Mai târziu, în liceu, îndeosebi în clasa a X-a, am început să scriu, bineînţeles, stimulat de subiecte legate de dragoste. Pentru a-mi impresiona iubita, îi făceam versuri de dragoste şi chiar am reuşit să le şi public. Prima dată, la 17 ani, am publicat într-o antologie de versuri a judeţului Prahova, care se numea „Torţe, torţe, torţe”. I-am dăruit un exemplar iubitei şi am constatat că a fost destul de impresionată. Am mai publicat într-o antologie, tot din judeţ cu tinerii poeţi, care se numea „Tinere condeie”. Profesoara mea de română a fost foarte impresionată, pentru că eu nu excelam la orele ei. Eram un spirit frondist, mai boem, şi nu excelam, dar atunci şi-a dat seama că am talent şi că merită să mă pună să-mi citesc, eu, o lucrare de sinteză, pentru care am luat un 10. Până atunci nu punea decât fetele să-şi citească lucrările, fiind unele mai tocilare şi care scriau lucrările de sinteză foarte uşor, pentru că citeau multă critică literară.
Tot în ultimele clase de liceu, am început să scriu, să le fac catrene. De fapt, erau un fel de epigrame sau catrene umoristice, unele. Făceam la fiecare oră, fiecărui profesor. Atunci am avut parte şi de o întâmplare amuzantă, la ora de astronomie, cu un profesor care ne preda şi matematica. Când i-am spus la sfârşitul orei că i-am făcut un catren, dânsul, care nu era familiarizat cu termenii literari, fiind mai închistat în problemele de matematică şi astronomie, a crezut că vreau să reproduc zgomotul unui tren care merge. Pentru că deja aveam o notă la astronomie, nu mai învăţasem. M-a ascultat, nu am ştiut nimic şi mi-a dat nota 3. După care, întâmplarea a făcut vâlvă în toată şcoala. Cel care a avut parte de oprobriul elevilor şi chiar al celorlalţi profesori, a fost chiar el însuşi. După 35 de ani, i-am spus profesorului, când l-am întâlnit şi i-am amintit această întâmplare, că-i mulţumesc pentru acel 3 la astronomie şi că îi datorez primirea mea în Uniunea Epigramiştilor din România.

Reporter: Aţi fost atras mai mult către proză sau către versuri?

Saşa: Nu am scris decât foarte rar proză, am colaborat cu un fost redactor al unei reviste de umor, răposatul Ioan Miclescu. Cu dânsul am făcut o povestire umoristică. Nu am excelat în proză. Mie mi-a plăcut întotdeauna poezia de toate felurile, cea cu versuri clasice şi poezia modernă, cu vers alb, reuşind să public şase volume, până în prezent. Primul volum l-am publicat în 1991, după ce am participat la Festivalul Naţional din 1989. Era o categorie care se numea „Volum de versuri în manuscris”. Volumul meu s-a numit „Zeu fără nume, pe bicicletă”. Am reuşit să iau premiul I şi titlul de laureat pe ţară. Apoi s-a prăbuşit regimul, trebuia să-l publice pe cheltuiala lor. Nu erau versuri politice, ci de dragoste, cu caracter ludic. Abia în 1991 l-am publicat, în regie proprie. Nu a apărut în nişte condiţii grafice deosebite, dar mă mândresc cu el, pentru că a luat acel premiu. Mai târziu, am mai publicat un volum de poeme, care se numeşte „Polaroid”, a urmat un volum de versuri umoristice, „Forme fixe şi libertine”, apoi „Regele efemeridelor”,  tot un volum de poeme, „Cuvinte de alungat tristeţea”, volum de rondeluri, parodii şi epigrame. Anul trecut, în 2009, am reuşit să strâng toate parodiile pe care le-am publicat în „Revista Nouă” într-un volum, care  a apărut la editura „Libertas” din Ploieşti, sub titlul „Parodii”. Conţine, parodii după Tudor Arghezi, Ştefan Augustin Doinaş, Marin Sorescu şi alţii, sfârşind cu Oana Cătălina Ninu, Miruna Vlada…

Reporter: Mai are căutare poezia în vremurile noastre, aşa cum avea altădată?

Saşa: Poezia, într-adevăr, nu mai este pentru toată lumea. Este prilej de lectură pentru un cerc, hai să zicem, elitist, un cerc al cunoscătorilor de literatură. Însă eu, scriind aceste parodii, am avut audienţă, pentru că sunt vesele. Încerc să surprind „manierismele” din opera unor poeţi contemporani şi asta place. Sunt iubit şi pentru parodiile originale, în care surprind nişte aspecte comice din comportamentul unor oameni din zilele noastre, iar criticile, din partea celor îndreptăţiţi să o facă, au fost favorabile.

Reporter: Ce proiecte aveţi pentru viitor?

Saşa: Pregătesc al doilea volum de poeme parodice, pe care am să le public – unele deja au apărut – în „Revista Nouă”.

Carmen NEGREU