Ivită din neputinţa şi nepăsarea noastră, criza, aprig conquistador al vremurilor bune, a lovit necruţător, cu forţa prezentului. Sub t-shirt-ul  armurii sale, adunate sunt toate păcatele, toate slăbiciunile omului modern… Ea e însăşi soarta noastră malignă.
S-a ridicat ca la un semn al firii, şi-a dezlegat armăsarul parcat pe Wall Street şi a apăsat acceleraţia până la… fundul gol. Foame…, sărăcie…, deznădejde…, un rally raid prin toate buzunarele şi puşculiţele universului social. Nici măcar un Batman sindical în grevă japoneză nu i-a putut sta în cale şi până şi speranţa şi-a pierdut cel puţin 25% din optimism.

Şi totuşi, se poate şi mai rău. Criza e atât de profundă, de prezentă, încât ne afectează şi trecutul. Un simbol de peste o sută de ani al Ploieştiului, Statuia Libertăţii, e înfrânt secvenţial, până la dispariţie. Mai întâi şi-a pierdut un deget, apoi demnitatea… Desprinsă de pe soclu, s-a tot înclinat în faţa trecătorilor şi, după ani cu privirea pironită-n pământ, i s-a pus pentru câteva zile o proptea, ca unui arbore genealogic încărcat cu roadele istoriei urbei.
Ciudat…, dar acum e mult mai firească şi mult mai vie… E mult mai umană, e aproape coborâtă printre noi… Are statura unui vânzător volant de ziare şi privirea fixă a unui fost bugetar, are puţin din fiecare şi pare că a adunat în trup toate beteşugurile vârstei a trei. E doar o femeie aşteptând poştaşul, într-un spaţiu neconvenţional, al eternităţii. Adrian RADULESCU