Stagiu de pregătire chinologică la Sinaia
Curs intens de pregătire pe Valea Azugii din Prahova, acolo unde nouă câini au fost antrenaţi de jandarmii români şi francezi, pentru a interveni în salvarea victimelor prinse în avalanşe.
Jandarmii fac echipă cu patrupedele, se completează reciproc în acţiuni şi sunt gata să intervină pe munte în orice situaţie limită. Cei nouă câini, şapte din rasa ciobănesc german şi doi labradori, au vârste cuprinse între trei şi cinci ani şi au devenit prieteni buni şi colegi cu salvatorii montani din Sinaia. Zilnic, ei sunt antrenaţi şi le este testată capacitatea de a face faţă stresului şi efortului fizic. Câinii aleşi pentru căutări şi salvări sunt perfect sănătoşi, au un simţ al mirosului foarte dezvoltat, o vedere şi un auz bun, iar condiţiile fizice şi psihice, excelente. „Mă înţeleg foarte bine cu el. L-am luat de când era pui şi am învăţat amândoi să ne completăm reciproc. În misiuni, fiecare avem atribuţiile noastre clare”, a precizat plutonierul Octavian Botiş.
Dresajul câinilor a durat 14 zile, iar în cadrul simulării care a avut loc săptămâna trecută au demonstrat că stăpânesc bine tehnica de salvare. Au fost ţinuţi la distanţă de poligon, timp în care jandarmii montani au săpat gropi, în care au intrat victimele. Apoi, au fost simulate condiţiile unei operaţiuni pe munte. Echipele au localizat într-un timp scurt persoanele „surprinse” de avalanşe şi au fost luate toate măsurile de siguranţă pentru salvatori şi victime. „Ei au mai fost la pregătire în urmă cu doi ani, dar acum ne axăm pe relaţionare puternică între câine şi jandarm. Au mai participat la misiuni montane, iar prin această pregătire Jandarmeria Română doreşte să insufle tuturor cetăţenilor încredere. Turiştii trebuie să ştie că atunci când se vor afla în dificultate, cineva îi va căuta şi le va acorda ajutor”, a declarat comandantul Centrului Montan Sinaia, colonelul Dumitru Chiriţă. Cele nouă echipe compuse din câini şi instructori se vor antrena şi de acum înainte împreună. Jandarmii îşi vor îmbunătăţi în permanenţă tactica de acţiune, iar patrupedele vor dobândi sensibilitate la căutarea victimelor, pentru descoperirea lor în cel mai scurt timp. Câinele trebuie să-şi ajute dresorul, oferindu-i indicii clare despre locul în care se găseşte victima. Un patruped salvator bine pregătit, poate rezista la frig şi lucrează fără probleme la temperaturi cuprinse între 20 grade şi -30 grade Censius. A. A.