Cultura

Spectacol neconvenţional – „Drum-up” la Buşteni

spectacol-4Sala Casei de Cultură din Buşteni a răsunat de ropote de aplauze, ritmuri de muzică şi replici care au stârnit hohote de râs. Trupa Drum-Up a făcut un spectacol de zile mari, din care au făcut parte chiar cei care au venit să-i privească. Actorii au pornit la drum cu o pantomimă a traficului  aglomerat, în care toţi şoferii devin nervoşi şi agresivi din punct de vedere verbal, iar apoi în lumina reflectoarelor a ajuns chiar publicul. Astfel, s-a creat un spectacol activ cu muzică live, iar palmele actorilor şi ale celor din sală au ajuns să fie principalul instrument al spectacolului. Orlando, Adrian şi Mihai au creat un spectacol activ, în care mijloacele alternative de exprimare au înlocuit vorbele. „Noi avem un spectacol de percuţie, pantomimă, step, un fel de team-building cu publicul. Conceptul este nou, de fapt realizăm un spectacol de improvizaţie, iar publicul devine actor. Nu-i un spectacol de teatru, dar are teatru, nu e un concert, dar are muzică, nu e un spectacol de dans, dar are dans. Spectacolul este pentru copii, tineri şi chiar pentru bătrâni”, au spus băieţii de la Drum-Up. Prin acest show, trupa a reuşit să spargă barierele dintre actori şi public. Toţi spectatorii au avut parte de o seară neconvenţională şi, în acelaşi timp, distractivă, seară care s-a încheiat cu ropote de aplauze.

Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co