Actualitate

Soţul notăriţei din Predeal: „Soţia mea nu are nicio vină”

Soţul Rodicăi Fieraru, notăriţa din Predeal, cercetată în scandalul Marius Petcu, susţine că soţia sa nu a comis nicio infracţiune de corupţie. Bărbatul crede că se va face lumină în acest caz, în baza documentelor pe care soţia sa le deţine.

Întrebat cum comentează cele întâmplate, bărbatul a declarat că  Rodica Fieraru nu a făcut altceva decât să încheie un act, fără să ştie că tranzacţia este ilegală.
„Soţia mea a făcut un act de cesiune de părţi sociale în patrimoniul unei societăţi în care se afla şi vila pe care a cumpărat-o soţia lui Liviu Luca. Ea face acte notariale şi bănuiesc că ştiţi şi dumneavoastră că un act notarial exprimă voinţa părţilor. Deci, soţia mea nu are nicio vină, decât că a făcut un act notarial pentru soţia lui Liviu Luca, iar acum când s-a ivit această probleamă, văd că apare şi numele soţiei mele. Nu are nicio problemă şi o să constataţi acest lucru când se va încheia dosarul. Din păcate, nu poate vorbi, deoarece dosarul este încă în lucru”, a precizat soţul Rodicăi Fieraru.

„Nicio problemă”
Urmărirea penală faţă de notarul public din Predeal a început pe 23 martie, Rodica Fieraru fiind acuzată că a luat la cunoştinţă despre caracterul ilicit al tranzacţiei de cesiune de părţi sociale şi a autentificat contractul. „Soţia mea nu mai are linişte şi nimeni nu o întreabă şi pe ea dacă este vinovată sau nu. Din păcate, nu are voie să vorbească până nu se termină cercetările.
Dacă v-am putea arăta acel act şi ar apărea în presă, ar vedea toată lumea că nu este nicio problemă, pentru că dacă ar fi fost, i-ar fi suspendat activitatea Camera Notarilor”, a mai adăugat soţul Rodicăi Fieraru.
Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit la începutul lunii februarie
de la directorul unei societăţi comerciale un imobil tip vilă situat în staţiunea Predeal, în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
Rodica Fieraru este învinută în dosar că a ajutat la tranzacţionarea vilei cu pricina. A. A.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co