Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Sorin Oprea:“Infracţionalitatea din Prahova nu a fost combătută eficient”

IMG_4118Şeful  Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, chestorul Sorin Oprea recunoaşte existenţa corupţiei interne şi a infracţionalităţii specifice judeţului, în special din domeniul petrolului şi alcoolului.

Reporter: Se ştie că aţi început un proiect de reformare, în cadrul inspectoratului. În ce constă acesta?

Sorin Oprea: În urma evaluărilor care s-au făcut constant, de către structurile de control, atât la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) cât şi la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), s-a ajuns la concluzia că  trebuie să existe o reformă în cadrul IPJ Prahova. S-au constatat, în principal, deprofesionalizarea efectivului, existenţa mai multor date legate de corupţia internă şi multe aspecte legate de existenţa unor disensiuni pe nivel managerial. Practic, toate acestea au făcut ca atât colectivul, cât şi munca inspectoratului să fie afectate de un proces care nu-şi avea rostul în cadrul unei munci normale de poliţie. De aceea, eu am venit strict canalizat pe aceste probleme.
În primul rând, mă axez pe o profesionalizare a efectivului. În al doilea rând, prin acele unităţi care se ocupă strict de problema investigării şi anchetării aspectelor care ating domeniul corupţiei, trebuie să se poată face o evaluare şi o anchetă foarte atentă pe acest domeniu. Mă refer la Serviciile de Informare şi Protecţie Internă (SIPI), la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), prin structura teritorială şi nu în ultimul rând Parchetul Naţional Anticorupţie, cu structura de la Ploieşti. Poliţistul trebuie să-şi poată desfăşura activitatea, nu trebuie să fie blocat pe anumite segmente de activitate.
Astfel, vă anticipez întrebarea privitoare la domeniile pe care mi le-am fixat pentru munca operativă, în special pe cel economic, domenii care se leagă de produsele petroliere, pe zona de alcool, implicit, fabricarea ilicită şi domeniul fondului forestier. Am avut foarte multe informaţii pe linia aceasta, care au generat discuţii serioase, inclusiv la Bucureşti, pentru faptul că nu au fost activităţi care să combată ilegalităţile din domeniul respectiv. Nu am idei preconcepute, în sensul că nu consider firmele din domeniul petrolului, alcoolului sau forestier ca având din start probleme cu legea. Întâi facem verificări şi apoi vom vedea drumul care ar putea duce spre probarea infracţiunilor, dacă există în aceste domenii. Legat tot de reformare, vor fi reorganizări ale anumitor compartimente.
De exemplu, am hotărât creşterea numărului de ofiţeri la Biroul de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Ploieşti. Până în prezent, la nivelul oraşului a fost şi este o creştere îngrijorătoare la furturile din locuinţe şi la spargerile de societăţi comerciale. O situaţie asemănătoare există şi la furturile din autoturisme, de pe toată perioada anului 2009. Pentru faptul că această autoritate care trebuia să lucreze în comun a fost disipată către secţiile de poliţie unde pe linia de muncă respectivă – de exemplu, pe linia furturilor din locuinţe- lucrau unul sau doi ofiţeri sau agenţi, nu s-a acţionat foarte eficient.  Începând cu 15 ianuarie, linia de muncă va fi grupată la nivelul poliţiei municipiului Ploieşti şi va acţiona compact. Vor fi în jur de 15 lucrători, care vor acţiona numai în acest domeniu. Cu siguranţă, lucrurile se vor îndrepta în sensul că vor fi descoperiţi şi autori mult mai mulţi decât până acum, gestionând mai eficient această linie de muncă.

Reporter:Aţi afirmat, după preluarea funcţiei, că „toate direcţiile vitale pentru Prahova sunt, practic, scăpate de sub control: petrol, alcool, fond forestier, domeniul bancar”. Este o afirmaţie gravă. Ce înseamnă, în mod concret, acest lucru?

Sorin Oprea: Eu nu fac afirmaţii fără acoperire. Am discutat cu colegii, începând de la nivelul structurilor de combatere. Mă refer la serviciile operative, respectiv cele de Investigare a Fraudelor, de Investigaţii Criminale, sau colegii cu care cooperăm, de la Crimă Organizată, sau de la serviciile de informaţii din cadrul MAI. Toate aceste discuţii au dus, clar, la ideea că nu s-a făcut până în prezent ceea ce trebuia, pe domeniile respective, în aşa fel încât să fie combătută eficient infracţionalitatea. Ne-am ascunde după deget în condiţiile în care am spune că nu există infracţionalitate în domeniile pe care le-am menţionat.

Reporter: Aţi declarat despre oraşul Băicoi că este o „zonă specială”. Ce înseamnă acest lucru?

Sorin Oprea: Eu am o experienţă foarte mare în Crima Organizată. Oraşul Băicoi nu este o noutate pentru nimeni din punct de vedere al infracţionalităţii. Se ştie de către toată lumea că acolo au existat şi există şi la momentul acesta acele persoane care au încercat să se grupeze pentru comiterea anumitor tipuri de infracţiuni. La vremea când eram la Ploieşti, n-am făcut altceva decât să avem o activitate foarte intensă, legată de ceea ce înseamnă persoanele care au încălcat legea în formă organizată, din Băicoi, un grup care practica şi violenţa.

Reporter: Dacă v-aţi lua un angajament în faţa prahovenilor, ce anume le-aţi promite?

Sorin Oprea:  Pot promite că poliţia va fi foarte vizibilă, în favoarea prahovenilor. Este vorba de o vizibilitate în sensul larg al cuvântului şi strict poziţionată în favoarea lor.Lucian IANCU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co