Se face lumină în cazul „Furtul anului”
Încă un inculpat din cazul furtului de un milion de euro, din Ploieşti, a ajuns în spatele gratiilor.
Este vorba despre un bărbat căutat de oamenii legii, încă din luna ianuarie a anului trecut, şi care a fost depistat, săptămâna trecută, în Slovenia. Acesta este suspectat de faptul că, la începutul anului 2011, alături de alţi inculpaţi, prin ameninţări cu acte de violenţă, a sustras din posesia unui tânăr suspectat, la rândul său, de implicare în furtul sumei de 1,1 milioane de euro, o parte din acei bani. Banii au fost găsiţi, la vremea respectivă, într-un imobil nelocuit, ulterior stabilindu-se că proprietarul lor îi avea în urma unor tranzacţii imobiliare pe care le făcuse în urmă cu trei-patru ani.
Mai lipseşte unu
“A fost executat al VIII-lea mandat de arestare preventivă emis în cazul furtului milionului de euro. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din comuna Valea Călugărească. Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că acesta este suspectat de tâlhărirea unui dintre cei care au furat milionul de euro anul trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, agentul principal Raluca Brezeanu. Până în prezent, poliţiştii au recuperat, în acest caz, aproximativ 200.000 de euro din totalul prejudiciului de peste un milion de euro. Doar unul dintre cei nouă suspecţi se mai sustrage mandatului de arestare. M. B.