Sala „Paşilor pierduţi”
Lucrările de reabilitare a Sălii „Paşilor pierduţi” din Palatul Culturii din Ploieşti au fost finalizate. Cu această ocazie, a fost organizată, la sfârşitul săptămânii trecute, expoziţia „Noi zidim istoria arhitecturii”, organizată de Uniunea Restauratorilor de Monumente Istorice, care ilustrează lucrări executate, în perioada 2001-2011, la aproximativ 150 de edificii înscrise în lista monumentelor istorice din 31 de judeţe. Tot cu această ocazie, a fost lansat albumul cu opera arhitectului Toma T. Socolescu. „Ionuţ şi Zina Macri au realizat un album care conţine toate sau aproape toate – unele sunt în investigare a paternităţii – construcţiile imaginate de către marele arhitect Toma Socolescu. Ne face o mare plăcere ca biblioteca noastră să poată prezenta acest album, biblioteca fiind ea însăşi o creaţie a lui Toma Socolescu, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” din Ploieşti”, Nicolae Boaru.
Lansarea şi vernisajul au avut loc în prezenţa a zeci de oameni de cultură prahoveni, autorităţi locale şi simpli iubitori de artă. „Trăim nu numai printre evenimente – vorba lui Marin Sorescu -, ci trăim şi printre monumente. Abundenţa materială nu poate înlocui confortul estetic al unui suflet care se înalţă prin lucrări de artă”, a mai spus Nicolae Boaru.
Cât despre lucrările de consolidare a Palatului Culturii, acestea vor fi finalizate cel mai probabil anul viitor. M. B.