Ruxandra Brezeanu s-a născut la Bucureşti, pe 2 iunie 1972. Şi-a petrecut primii cinci ani ai copilăriei la Olteniţa, apoi s-a mutat cu părinţii la Câmpina. A terminat Liceul „Nicolae Grigorescu”, după care a urmat Conservatorul, devenind profesor de pian, canto, dirijor de cor. Talent nativ, puţini cunosc capacităţile muzicale ale Ruxandrei Brezeanu, vocea deosebită pe care o are. Este cunoscută mai mult prin performanţele obţinute cu corul de copii „Micii melomani”, de care se ocupă în cadrul Clubului Copiilor din Câmpina, unde predă pian şi canto.

Reporter: Când ai făcut „cunoştinţă” cu muzica?
Ruxandra Brezeanu: De cum am venit la Câmpina, de la cinci ani, am început să mă ocup de muzică. Părinţii mei m-au băgat tare pe canto şi pian. Existau antecedente, ca să spun aşa, în familie. Bunicul din partea tatei cânta la biserică. Era un bariton super! Şi tata a cântat şi, dacă ar fi fost ajutat, după mintea mea, ar fi ajuns un fel de al doilea Pavarotti. Şi acum cântă foarte frumos. Dar nici bunicul, nici tata nu au făcut carieră din muzică. Doar eu, cumva. La cinci ani, m-au dus la Casa Pionerilor, la domnul profesor Marius Bugoi, Dumnezeu să-l odihnească. Dânsul a fost primul meu profesor de canto, apoi, la şapte ani, am început pianul. Au urmat chitară, percuţie, compoziţie. De fapt, compuneam la şapte ani fără să ştiu notele. Era o distracţie totală, pentru că nici nu vroiam să le învăţ.

Reporter: Cum ai ajuns să dai la Conservator, în condiţiile în care nu ai urmat o şcoală de muzică?
Ruxandra Brezeanu: În primul an, după liceu, am dat la Birotică, la Bucureşti. Ţin minte că atunci se înfiinţase această facultate, unde am picat, prima sub linie. Am zis că a fost un semn! Au urmat consultările cu părinţii. Mama, fiind farmacistă, dar şi pentru că are probleme cu inima, dorea să dau la medicină, vrând să aibă un cardiolog în familie. Tata, care a terminat filologia, dorea să fac acelaşi lucru. Eu mi-aş fi dorit actorie, la vremea aceea. Când eram copil şi mergeam la băi, mama se întreţinea la poveşti cu marea actriţă Leopoldina Bălănuţă. Mi-aduc aminte cum m-a pus să-i recit poezia „În ţara lui Mură-n Gură” a Ninei Cassian, care avea 25 de strofe. De fapt, cu poezia asta am luat, la un concurs, primul meu mare premiu pe ţară, la cinci ani. Atunci, Leopoldina i-a spus mamei că ar trebui să facă actorie copilu’. Şi uite că n-a fost nici actorie, nici medicină, nici filologie. Am făcut Conservatorul! Bineînţeles că, în anul în care am stat acasă, m-am pregătit cu patru profesori, pentru că, nefăcând liceul de muzică, automat aveam nişte lacune. După o pregătire pe viaţă şi pe moarte, în care slăbisem zece kg, am reuşit să intru din prima. Am fost ca o bombă, pentru că nimeni nu se aştepta. Am fost prima la secţiunea mea şi a doua din toată lista.

Reporter: Ce ai făcut după terminarea Conservatorului?
Ruxandra Brezeanu: Am terminat în 2000. A fost un an plin, pentru mine. Am dat şi am luat examenul de stat, am născut-o pe Măriuca, fata mea, mi-am luat şi titularizarea pe post din prima, venind profesor la Clubul Copiilor. Specialitatea pentru care am dat atunci era muzică uşoară. Acum, mi s-a schimbat denumirea cercului, fiind muzică vocal-instrumentală. Practic, sunt profesor de pian, canto şi dirijare cor. Am un cor de copii, „Micii melomani”!

Reporter: Povesteşte-mi despre activitatea ta de la club şi mai ales despre acest cor.
Ruxandra Brezeanu: La club, cum îţi spuneam, predau pian, canto şi mă ocup şi de acest cor de copii. De 11 ani, de când sunt la club, mici melomani au 10, dacă nu 11 premii pe linie. Nu s-a luat niciodată premiul doi! S-au câştigat la festivaluri, concursuri… Tocmai am avut un concurs judeţean de muzică la Ploieşti, unde, din nou, am luat locul întâi cu corul de copii, cu câţiva solişti, cu pianişti. S-a luat chiar un premiu de excelenţă, de către Andrei Zicov, din Câmpina. Puştiul, după trei luni de pian, a evoluat într-un mod deosebit, reuşind să cânte Love Story, Baladă pentru Adeline, Für Elise. A mers pe linia asta, pentru că îi plăcea foarte mult Clayderman. Este un copil foarte talentat. Corul este format din copii de la trei ani jumătate la zece, unsprezece ani maxim, de aceea se numesc „Micii melomani”. Acum, am 45 de copii în cor. Ne iubim, suntem ca o familie! Având în vedere vârsta lor, eu zic că fac lucruri destul de grele cu ei. La Ploieşti, am participat cu ei cu piesa „Iaca-aşa!”, pe care o cântau cei de la Song, ai lui Luchian Mihalea. Acum, ne pregătim pentru 7 mai, pentru că avem la Câmpina concurs judeţean şi pregătesc cu ei „Deschideţi Poarta Soarelui”, care e o piesă foarte grea. Încerc să mă întorc, prin copii, către muzica adevărată, românească. Eu consider că numai din piese grele poţi să înveţi să cânţi cu adevărat!

Reporter: Ştiu că mai compui, ştiu că ai o voce superbă. Ce se întâmplă, în plan personal, cu talentul tău?

Ruxandra Brezeanu: Nu m-am delăsat, dar nici nu am fost ajutată. Singurele mele şanse mari, ca să spun aşa, le-am avut prin concertele pe care le-am susţinut în străinătate, pentru ambasadorii americani. Prima oară i-am cunoscut în 2003, la Câmpina, pe domnii de la Pentagon, CIA, FBI şi Casa Albă. Aceştia veniseră să predea la şcoala de poliţie. Ne-am cunoscut întâmplător. M-au invitat să susţin un concert la Câmpina, aşa începând o prietenie frumoasă şi de durată. Cum s-a întâmplat? M-au auzit cântând. Făcusem un CD cu trei cântece compuse de mine, în engleză. Nu aveam CD player acasă. Exista un băruleţ lângă blocul meu, unde m-am dus, având posibilitatea acolo să-mi aud cântecele. Întâmplarea a făcut ca să intre şi aceşti domni. Se întrebau, între ei, cine cântă. Unul dintre ei a zis că e Gloria Estefan, altul, că e Barbra Streisand. Pe mine mă pufnise râsu’. Până la urmă, au întrebat-o pe barmaniţă cine cântă, ea arătându-le cu mâna spre mine. Au rămas miraţi şi au zis că nu se poate. M-au rugat să le dovedesc, să le exemplific. După ce le-am cântat, i-am convins. Au fost impresionaţi şi m-au invitat, după câteva zile, să susţin un concert pentru ei, la şcoala de poliţie, unde dădeau o petrecere de adio pentru studenţii lor. Aşa a început relaţia cu aceşti oameni. Anul următor, 2004, am fost invitată să susţin un concert la Praga, la ambasadorul american, apoi la Viena, în 2009. Nu am cântat pro bono. M-au onorat cum nu m-a onorat nimeni! Aceşti prieteni ai mei încearcă să-mi organizeze un concert la Washington. E un pic mai delicat, fiind într-un sistem militar, dar am speranţe.

Reporter: Primarul Horia Tiseanu te-a invitat vreodată să cânţi la vreo festivitate, de exemplu, la Serbările Toamnei?
Ruxandra Brezeanu: Nu, niciodată. Merg cu corul de copii în fiecare an, în fiecare iarnă, şi îi cântăm colinde. Am participat la Serbările Toamnei unde au cântat doar copiii. Pe mine, nu m-a întrebat nimeni de sănătate. De fapt, nici nu ştiu dacă ştie de mine că pot cânta, cu toate că am câştigat două festivaluri internaţionale la Braşov, un fel de Cerbul de Aur pentru tineret. În ’96 şi ’97, am câştigat la creaţie cu piesa „Rămân doar un copil”. Atunci, la interpretare, a câştigat Mihai Trăistariu.

Reporter: Ai participat la concursul „Românii au talent”?
Ruxandra Brezeanu: Am fost. După ce am cântat, juriul m-a aplaudat. Apoi, vreo cinci ore, mi-au luat tot felul de interviuri, inclusiv cu Smiley şi cu Pavel Bartoş, ca să mă trezesc că, de fapt, la televizor a apărut cu totul altceva, altcineva. Nu ştiu ce să spun. E posibil să se meargă şi pe cazuri sociale. Poate că am talent, dar am muncit toată viaţa ca să mi-l cultiv şi cred că am dreptul, ca orice român, la o şansă.

Reporter: În Câmpina, în afară de concertele de la şcoala de poliţie, ai mai cântat undeva?
Ruxandra Brezeanu: În 2007, am avut un concert privat, la Club Live, unde nimeni nu a crezut când am spus că o voi aduce pe Anca Parghel, ca invitat de onoare. Am fost studenta ei. Şi a venit! Şi a ieşit un show fantastic! Ar mai fi ceva. Din câte am înţeles, cred că sunt singura interpretă din ţară care a îndrăznit să cânte Carusso. Eu am considerat că se poate.
Anul trecut şi în 2009, am avut un recital în Breaza, unde am inaugurat un club. A participat şi Elena Gheorghe, apoi am participat şi cu corul de copii şi am ţinut şi eu un recital. Am cântat din Puccini (Nessun dorma), Carusso…

Reporter: Ce planuri ai pentru viitor?
Ruxandra Brezeanu: Încerc să-i ridic pe copiii de care mă ocup, încerc să le dezvolt capacităţile muzicale, vocale, îi duc în concursuri. Pentru mine, deocamdată, nu ştiu. M-am focalizat pe copii şi atât. Recunosc că mă doare, să nu pot face ceva mai mult şi pentru mine. Măcar pe copii să încerc să-i învăţ să aprecieze valoarea. Carmen NEGREU