Rezultatele sondajului „Opinia ta, contează”
Raportul privind concluziile sondajului „Opinia ta, contează” efectuat de Asociaţia „Trandafirul Negru” şi coordonat de preşedintele Ioana Nadia Voicu, Maria Tudorie, în calitate de psiholog-sociolog precum şi de cei 16 membri – voluntari ai organizaţiei a fost finalizat în data de 10.03.2012.
Sondajul de opinie s-a desfăşurat în perioada 14.01.2012 – 28.02.2012 în oraşul Comarnic (84,4%) şi oraşele limitrofe Sinaia (7,05%), Breaza (7,45%), Cornu (0,05%) şi Buşteni (0,05%) pe un număr de 2000 persoane, adulte, cu şi fără handicap.
Sondajul a vizat necesitatea înfiinţării unui centru socio-medical care să ofere o gamă largă de servicii medicale, de recuperare fizică, locomotorie şi psihologică. Menţionăm că au fost respectate întocmai dispoziţiile legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
În urma acestui sondaj, situaţia stabilită de către psihologul asociaţiei privind necesitatea înfiinţării centrului se prezintă după cum urmează:
– păreri PRO; în proporţie de 100%;
– păreri CONTRA, în proporţie de 0%.
De asemenea, potrivit sondajului, serviciile medicale solicitate sunt următoarele:
– fizioterapie: 99,6%;
– hidoroterapie: 98,75%;
– masaj: 99,65%;
– parafină şi aerosoli: 98,9%;
– kinetoterapie: 99,1%;
– optică medicală: 99,50%;
– consiliere psihologică: 99,40%.
Conform chestionarului, la intrebarea deschisă, răspunsurile celor chestionaţi au fost încadrate orientativ în următoarele categorii cu procentele aferente:
– dintre cei chestionaţi, 88,8% au considerat înfiinţarea acestui centru ca fiind necesară;
– o altă categorie face referire la disconfortul deplasării în alte oraşe, aceasta fiind în proporţie de 9,15%;
– îmbunătăţirea şi menţinerea sănătăţii fac parte din categoria a III-a, care reprezintă 24,30%;
– persoanele care au considerat că înfiinţarea acestui centru creează noi locuri de muncă au fost în procent de 9,95%;
– categoria care consideră că implicarea autorităţilor locale prin acordarea unei suprafeţe de teren necesară construirii acestui centru este în proporţie de 7,30%.
De menţionat este şi faptul că, în cursul acestui sondaj de opinie au fost emise şi câteva sugestii de valoare, izvorâte din necestităţile populaţiei, şi anume:
– valorificarea apelor sulfuroase, descoperite pe raza oraşului Comarnic;
– înfiinţarea unui Cabinet de cardiologie;
– înfiinţarea unui Centru de primiri urgenţe;
– necesitatea unui cabinet pentru tratarea şi prevenirea diabetului;
– necesitatea unui cabinet de logopedie;
Persoanele chestionate s-au încadrat în următoarele categorii de vârste:
– 18 – 30 ani, 26%;
– 31 – 45 ani, 36%;
– 46 – 60 ani, 21%;
– 61 – 89 ani, 17%.
Procentul sexului conform chestionarelor:
– feminin 57%;
– masculin 43%.
Chestionaţii s-au încadrat în următoarele categorii sociale:
– salariaţi 44,45%;
– şomeri 9,3%;
– student 7,6%;
– alte categorii 15,5%;
– invaliditate 3,95%;
– pensionari 19,5%.
Pe aceasta cale, dorim să invităm cetăţenii oraşului Comarnic pentru a participa alături de reprezentanţii asociaţiei noastre la şedinţa Consiliului Local care va avea loc în data de 29.03.2012 la ora 16:00, pe ordinea de zi fiind înscrisă şi solicitarea cu privire la acordarea unei suprafeţe de teren, necesară înfiinţării acestui centru.
Fiecare participant este, pentru asociaţia noastră, un motiv în plus pentru a susţine cu tărie în continuare necesitatea înfiinţării centrului socio-medical de recuperare, foarte util, aşa cum, de altfel, s-a demonstrat prin sondajul de opinie, multora din concetăţenii noştri.