Recuperare medicală cu „tehnici chinezeşti”

Câmpinenii se pot trata după tehnici chinezești, mulțumită unui tânăr din localitate, care, după ce a învățat lecția sănătății, a deschis o clinică medicală inedită.
Din data de 17 mai, personal specializat este gata să primească pacienţi ce au diferite probleme medicale. Acupunctură, fizioterapie, masaj bazat pe tehnici chinezeşti… sunt doar câteva dintre serviciile oferite de această clinică.
„Tot echipamentul medical este adus din China. Întreaga investiţie, ce depăşeşte 80.000 euro, este a celor din China şi urmează ca prin tehnicile specialiştilor şi cu ajutorul acestor aparate, să oferim servicii de cea mai bună calitate pacienţilor din România. Personalul este tânăr, foarte bine pregătit, cu experienţă, şi sper să existe o bună colaborare atât între ei, dar şi o strânsă legătură între ei şi pacienţi”, a spus Răzvan Iordache, cel care a făcut posibilă deschiderea centrului.
Specialist din Asia
Mai mult, pentru acest centru a venit să lucreze, la Câmpina, un medic chinez, cu o largă experienţă în domeniu.
„Sunt foarte bucuros că sunt aici şi îmi doresc să le ofer românilor serviciile medicale pe care le ofeream în China. Calitatea tratamentului vreau să fie ca a celui de acolo”, a declarat dr. Xiong Wei (Martin).
Dacă totul va decurge conform planurilor, proiectul va fi unul foarte bine dezvoltat, în cel mai scurt timp. „Ne gândim să extindem acest proiect.
Totul depinde de cât de mulţumiţi sunt pacienţii de serviciile pe care noi le oferim şi de rezultatele pe care le va avea fiecare dintre ei”, a mai spus Răzvan Iordache. D. R.