Răzvan Brişcariu este un tânăr din Breaza, asistent manager la firma ALO Montan SRL, care se ocupă cu managementul forestier. Are 25 de ani şi a absolvit Facultatea de Horticultură din Cluj-Napoca. Întors în ţară după o lungă călătorie pe glob, a decis să se implice în acţiuni ecologice.

Reporter: Povesteşte-ne câteva lucruri despre tine.
Răzvan Brişcariu: M-am născut în Constanţa, am copilărit acolo până la sfârşitul clasei a III-a, după care ne-am mutat la Bucureşti. Apoi, după doi ani, istoria s-a repetat. În perioada respectivă ne construisem o casă de vacanţă la Breaza. Mi-a fost şi mai greu decât la Bucureşti. Cu timpul m-am obişnuit, reuşind să mă integrez în viaţa din Breaza. Am terminat liceul „Aurel Vlaicu”, apoi m-am dus la facultate, la Cluj.
Aici, au început să mi se deschidă nişte „portiţe”. Tata a început să se ia după mine şi dintr-un evaluator imobiliar, s-a transformat în manager de proiecte pentru terenuri horticole, agricole. Mai târziu, cu ajutorul unor parteneri de afaceri, am reuşit să plec într-o călătorie în jurul lumii, nu înainte de a lucra două veri în Danemarca, recunosc, la cel mai de jos nivel, pe câmp, direct la o fermă de praz şi conopidă. Experienţa a fost una extraordinară, la fel ca şi capitalul acumulat şi pus în bancă. Cred că a meritat, totul!
Reporter: Ce ţări ai vizitat în călătoria ta în jurul lumii?

Răzvan Brişcariu: Am putut să vizitez fermele agricole din Australia, de oi şi vaci pentru carne din Noua Zeelandă, Chile, Argentina şi SUA, unde am vizitat o livadă de fistic. Pe alocuri, cât am staţionat la fermele respective, am lucrat pentru mâncare şi cazare. Nu am lucrat mult, nu exagerat, dar destul cât să-mi creez o opinie despre ce se întâmplă în aceste locuri. Prima dată am ajuns în sud-vestul Australiei, în oraşul Perth. Nu-mi venea să cred că sunt la celălalt capăt al lumii! Parcă şi aerul era altfel iar oamenii, mult mai degajaţi. E greu să te duci în Australia şi să ai parte de atâta linişte. Parcă te simţi stingher în liniştea lor şi ai nevoie, un pic, de agitaţia tipic românească. Fiecare ţară se poate caracteriza într-un fel anume. Poate că Australia cu Noua Zeelandă au ceva mai mult în comun, ca mentalitate, ca mod de viaţă. Totuşi, America de Sud este total diferită. Despre Chile de exemplu, se spune că este cea mai bogată ţară de pe acest continent. Când mergi prin capitala lor, comparativ cu Bucureşti, simţi o diferenţă destul de mare. Aş îndrăzni să compar Breaza cu Noua Zeelandă, dintr-un singur punct de vedere, acela al peisajului. Ce are Noua Zeelandă în plus, sunt ţărmurile crestate, putând din deal să sari direct în mare. Breaza este un oraş, splendid din punct de vedere geografic. Îmi place tot la el. Din păcate, administraţia locală este la pământ. În Noua Zeelandă, străzile erau perfecte, aveau un standard de stradă, pur şi simplu se respecta tot. Asta însemna linii pe stânga, pe dreapta, pe centru. Ochi de pisică pe banda din mijloc. Se vedea la fel de bine şi noaptea şi ziua. Era o plăcere! Pur şi simplu nu stăteai cu frica că circuli şi intri în vreo groapă. De curăţenie, nici nu se mai pune problema! Breaza… e Breaza! Mă doare să văd, comparând cu standardele daneze, cum acolo, unde începe strada, începe şi spaţiul verde, neexistând practic, niciun centimetru de diferenţă. Iarba se împleteşte cu asfaltul la acelaşi nivel. Te întorci aici şi vezi asfalt, noroi, o bordură teşită, apoi una mai înaltă. Unde ar trebui să fie iarbă e pământ, florile lipsesc, speciile horticole şi arboricole nu sunt decât nişte arbori ciuntiţi, fără formă, fără nimic. Nimeni nu pare să se ocupe de aşa ceva. Tot timpul se invocă lipsa banilor, în acelaşi timp sunt nu ştiu câte partide care se luptă pentru primărie şi posturi de consilieri. În cazul acesta îţi pui întrebarea de ce atâta agitaţie, hărmălaie, dacă nu sunt bani?
Reporter: Din cauza acestor dezamăgiri, ai încercat să te implici într-un proiect ecologic. Despre ce este vorba?
Răzvan Brişcariu: M-am dus la domnul primar, m-am prezentat şi i-am zis ce doresc. I-am spus că am deja un serviciu, dar că mai am timp de unul. I-am spus că mă ofer să lucrez pentru primărie, fie ca angajat fie contractor. Mi s-a ridicat din umeri, mi s-a motivat că nu există bani. După aceea am întrebat dacă nu există bani ca să se ia gunoiul de jos? I-am spus că n-am venit să cer un serviciu ci să ofer o soluţie, fără să cer bani. Practic doresc să lucrez pentru Primăria Breaza, dar îmi finanţez singur proiectele. Am cerut o sumă simbolică şi mi se pare normal ca de la un anumit nivel încolo, o parte să fie voluntariat, o parte să fie asumată şi de către Primărie. Adică, atâta timp cât tu manageriezi oraşul acesta, chiar trebuie să vin eu, un cetăţean să-ţi iau gunoiul din simplu voluntariat, pe toată partea? E drept, poate cu salariul care l-aş fi câştigat la Primărie, chiar puteam plăti cu el, materialele de care aş fi avut nevoie. Dar putea fi o soluţie prin care tu ca primar îţi asumi ceva. În final, mi s-a strâns mâna, mi s-a spus „du-te să faci acest proiect-pilot”, mai vorbim după, să vedem cum iese. După care, mi-a trântit o replică destul de dură: „Degeaba strângi, pentru că după o săptămână, gunoaiele vor fi înapoi!” ceea ce pentru un primar, mi se pare destul de jalnic, să spui aşa ceva. Ce să înţeleg? Că mai bine laşi gunoaiele acolo, că tot vor fi înapoi?! Asta este mentalitatea în care a trăit Breaza în ultimii ani!
Reporter: Ce ai făcut mai departe?
Răzvan Brişcariu: M-am hotărât să las indiferenţa de-o parte şi să pun umărul la schimbarea oraşului în care locuiesc. Oripilat de nenumăratele kilograme de gunoaie acumulate în timp, pe drumul ce coboară spre gara din Breaza, mi-am zis că de acolo trebuie să încep. Am luat legătura cu directorul Liceului „Aurel Vlaicu” şi cu profesorul de geografie Andrei Marius, reuşind să mobilizez 30 de elevi, cu care am pornit la treabă. Am apelat la firma Floricon, primind 100 de saci, fiecare a 240 l, iar firma la care lucrez a donat var, vopsele, pensule şi ciment, plus o maşină pusă la dispoziţie. Primăria s-a implicat, asumându-şi sarcina de a colecta sacii cu gunoaie, strânşi de copii. Din păcate, voiam să facem mai mult decât să strângem gunoaie, însă vremea ne-a oprit să ducem proiectul la bun sfârşit. O să reluăm această acţiune când vremea ne va permite. Doresc să le mulţumesc tuturor părţilor implicate, mai ales liceenilor care, deşi ploaia începuse de ceva timp, au continuat colectarea, reuşind într-o oră să umplem 20 de saci mari. Chiar şi Primăriei, care a ridicat sacii după vreo săptămână. Vreau să fac proiecte cât mai ieftine şi eficiente. Nu-mi permit să astup o groapă în asfalt, dar îmi permit să vopsesc balustradele din oraş şi o voi face. Voluntariat am văzut că există, iar pe liceenii care au venit mai pot conta. De fapt, contăm unii pe alţii şi ne facem împreună un oraş mai frumos.Carmen NEGREU