Pe Raluca Brezeanu o ştiţi de la televizor sau din presa scrisă. Este agent principal şi, aproape zi de zi, dă declaraţii despre tot felul de evenimente care se petrec în judeţ şi în care miezul acţiunii constituie o încălcare a legii. În calitatea sa de purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, oferă opiniei publice acele detalii, acele explicaţii de care este nevoie pentru a întregi materialele informative, articolele de presă.

Reporter: Cum ţi-a încolţit în minte să devii poliţistă?
Raluca Brezeanu: Cred că era perioada, dacă pot spune aşa, The X-File, cumva… Aveam 23-24 de ani. Dar, apropiindu-mă de momentul în care am intrat în poliţie, cred că pentru mine a fost singura modalitate de a reuşi, de a răzbi într-o lume a bărbaţilor. Părinţii mei s-au amuzat teribil! Au zis că n-am ce să caut în poliţie, că stau prea mult în oglindă şi munca nu mi-ar permite să mă… “oglindesc” cât vreau eu. Dar, asta mi-am dorit şi asta am făcut. Am plecat la Sibiu, unde am susţinut un concurs. Am fost una dintre puţinele femei care am trecut cele şapte probe impuse, reuşind să promovez şi… am intrat în poliţie.
Reporter: Ai reuşit să pătrunzi într-o muncă şi într-o lume, cumva, dominată de bărbaţi. Ai găsit ceea ce te aşteptai să găseşti?
Raluca Brezeanu: Hmm… A fost clar că nu! Pentru că m-aşteptam să văd ceva, oarecum asemănător, în genul lumii descrisă, prezentată în serialul The X Files, de care-ţi spuneam. Era clar că oricât de visătoare aş fi fost, îmi dădeam seama că n-avea cum să fie poliţia din România ca aceea din SUA. Dar, dacă ne referim strict la esenţa muncii de poliţist în cele două societăţi, românească şi americană, lucrurile stau cam la fel. Şi unii şi alţii au ales această profesie din dorinţa de a-i ajuta pe oameni, de ale rezolva problemele atunci când sunt afectaţi de alţii prin încălcarea legii, de a descoperi un adevăr, de a ajuta justiţia să facă dreptate acolo unde se cere.
Reporter: Cum ai perceput munca, începând să lucrezi ca poliţistă, cu acte în regulă?
Raluca Brezeanu: După ce am luat concursul, am fost repartizată la poliţia oraşului Avrig, fiind poliţist de proximitate. Aici a trebuit să prind, ca să spun aşa, lucrurile din mers, să mă obişnuiesc cu specificul muncii, să învăţ din practică şi, mai ales, să descopăr o altă lume, o altă latură a oamenilor. E vorba de latura lor întunecată, pe care o văzusem, recunosc, doar la televizor.
Reporter: Cum te-au primit colegii?
Raluca Brezeanu: Eram singura femeie poliţist. La început, colegii s-au uitat la mine cu oarecare curiozitate. Mai târziu, când au văzut că dau dovadă de curaj, că merg la un accident cu răniţi şi morţi, cu acelaşi elan ca şi ei, iar cetăţenii, văzând că nu mă dau la o parte şi că la o intervenţie, la un scandal, apar cot la cot cu un bărbat, lucrul acesta i-a determinat pe toţi să nu facă vreo diferenţă, pentru că sunt femeie. M-au acceptat ca atare, lucru ce m-a făcut să mă simt bine, fiindu-mi uşor să mă integrez şi să mă adaptez acestei munci. Legat de acest mediu, care aparţine mai mult bărbaţilor, îţi spuneam la început că am vrut să demonstrez, am acceptat provocarea, de a arăta că şi o femeie poate lucra într-un astfel de domeniu, că răzbeşti ca femeie şi că îi şi răzbeşti. Asta nu înseamnă că nu sunt situaţii în care pot fi surclasată de un bărbat. Ba da! Se poate ca bărbatul respectiv, colegul, să aibă mai multă experienţă sau să fie mai bine pregătit. Dar asta nu înseamnă că nu lupt cot la cot cu el sau lângă el. Niciodată nu mă dau la o parte, indiferent de gravitatea situaţiei! Şi până la urmă, din anumite puncte de vedere trebuie să ai nişte calităţi anume pentru munca asta, aşa că nici nu prea contează că eşti femeie sau bărbat. Ori ai aptitudini, ori nu ai!
Reporter: Din experienţa scurtă a muncii operative, a existat ceva care te-a marcat în mod special?

Raluca Brezeanu: Pot să spun cu toată sinceritatea că după ce am intrat în poliţie, am devenit mai curajoasă. De fel sunt o persoană energică, hotărâtă, dar contactul cu munca poliţienească m-a făcut să simt că mi-a amplificat cumva, mi-a stimulat această energie. Nu ştiu dacă stimulul a fost un eveniment în mod special, care să mă schimbe, să mă transforme ca om, ci ansamblul lor, în sine. Văzând cealaltă latură a societăţii, mizeria umană, dacă pot spune aşa, asta m-a făcut să devin mai îndrăzneaţă, cu mai multă încredere în propriile mele forţe, mai sigură pe mine. Eram conştientă că statutul meu nu-mi cere doar să respect legea, ci şi că pot s-o impun celor care o încalcă, celor care aduc necazuri semenilor prin infracţiunile pe care le comit. Şi, mai ales, faptul că nu fac asta singură, ci alături de mulţi alţi colegi.
Reporter: Ai dorit să devii purtător de cuvânt la IPJ Prahova sau ai fost desemnată?
Raluca Brezeanu: În operativ am lucrat aproape doi ani. La Ploieşti am venit prin transfer, unde mi-a fost repartizat un post în cadrul Poliţiei Rutiere a IPJ Prahova, unde am stat foarte puţin. A fost un concurs de împrejurări. La poliţia rutieră era nevoie de cineva care, pe lângă activităţile specifice domeniului, trebuia să intre dimineaţa în direct, la radio. Trebuia să vorbească despre starea drumurilor, trafic, sfaturi pentru participanţii la trafic şi altele. Astfel, îmi place să cred că datorită înclinaţiilor mele în ceea ce priveşte comunicarea, am ajuns ca să fiu eu acea persoană care intra în direct la radio. Aşa a fost începutul, după care am ajuns la Biroul de Presă al IPJ Prahova, începând să mă ocup şi de alte evenimente decât cele care ţin de Poliţia Rutieră. Şi era clar că mi-a plăcut ce făceam. M-a prins microbul, această muncă directă cu presa! Chiar nu ştiu dacă îmi va mai ieşi vreodată din sânge.
Reporter: Ai intrat în poliţie atrasă de o anume idee. Ca purtător de cuvânt, nu mai mergi pe teren, în miezul lucrurilor. Ai vreun regret din acest punct de vedere?
Raluca Brezeanu: Da, dintr-un anumit punct de vedere, pentru că munca operativă îmi oferea acea satisfacţie a rezolvării unui caz. Dar şi în această poziţie am un contact permanent cu  colegii din operativ, cu evoluţia situaţiei operative, cu evenimentele care se întâmplă, cu modul în care sunt rezolvate solicitările cetăţenilor. Asta înseamnă, de la furturi cu autori necunoscuţi, până la depistarea acestora şi a celor care produc diverse agresiuni. E o poziţie care te ţine permanent în miezul lucrurilor. Ca să poţi transmite publicului, ce se întâmplă exact, în această instituţie, trebuie să înţelegi munca poliţiştilor. Şi ca să înţelegi trebuie să fii în mijlocul lucrurilor, altfel nu se poate una fără cealaltă. Consider acum că fac parte din acel mecanism care constituie liantul dintre instituţie şi opinia publică.
Reporter: Actualul tău post în cadrul IPJ Prahova poate fi o trambulină pentru cariera ta?
Raluca Brezeanu: Consider că acest post este doar o etapă importantă a carierei mele şi cred că nu postul mă poate propulsa în carieră, ci experienţa profesională dobândită, calităţile personale dezvoltate, etc.. Dar…, toate la timpul lor.
Reporter: Dacă nu ai fi devenit poliţistă, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Raluca Brezeanu: PR-ist (Public Relations – n.r.) la o mare societate, la un mare concern. M-a prins microbul, ţi-am spus, asta este! Iar în viaţă e foarte important să faci ceea ce-ţi place, dacă poţi să faci bine, altfel… Să vin la serviciu doar ca să am de unde lua un salariu, asta ar însemna să intru în pătura majorităţii şi nu pot să accept această idee. Oricum, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot poliţistă m-aş face. Vorbeam de o a doua alegere, de a fi PR-ist, dar prima tot munca de poliţist ar fi. Nu am dubii în această privinţă!
Reporter: Ce-ţi doreşti cel mai mult în plan profesional şi personal?
Raluca Brezeanu: E important să-ţi meargă bine în plan personal, ca să ai succes şi în plan profesional. Îmi doresc să mă mărit, să devin mamă, să am doi copii, să am acea familie care să-mi ofere energia, puterea de a mă lupta cu lucrurile urâte pe care le văd ca urmare a profesiei mele. Prin natura ei, această muncă te face să vezi partea urâtă a vieţii, pentru că te întâlneşti cu hoţi, cu ucigaşi… E important să ai acasă un echilibru, pentru a putea face faţă aici. Din punct de vedere profesional, e clar că-mi doresc, în evoluţia carierei mele, tot ceva ce presupune interacţiunea cu oamenii. Carmen NEGREU