Promoţia „Henry Coandă-100”

Anul școlar 2009-2010 s-a încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, prilej pentru elevii prahoveni din ani terminali să simtă emoția despărțirii de colegi și cadre didactice. Cel mai important eveniment a avut loc la Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza a sărbătorit încheierea anului şcolar şi absolvirea promoţiei „Henry Coandă-100”. Festivitatea de premiere a avut loc, joia trecută, în prezenţa conducerii Colegiului, a notabilităţilor oraşului, primarul Nicolae Ferăstrăeru, şeful Poliţiei Breaza, Costel Cremeneanu şi alţi invitaţi. Momentul a fost marcat de prezenţa Ministrului Apărării, Gabriel Oprea, care a premiat elevii. „Sunt încrezător că mândria şi spiritul hotărât al cantemiriştilor vă vor ajuta să porniţi pe drumul afirmării într-o carieră militară, pe o cale pe care se avântă doar cei care au cu adevărat vocaţie pentru cariera armelor, cei care sunt clădiţi şi căliţi la flacăra împlinirii datoriei sacre de a sluji Patria sub Drapel”, a spus absolvenților, în discursul său, ministrul Oprea.
Eveniment încărcat de emoții
Evenimentul a fost un prilej de bucurie pentru toţi cei prezenţi, dar şi de nostalgie pentru absolvenţii liceului, care acum trebuie să se despartă de colegi și dascăli, pentru a începe un nou capitol în viaţa lor.
„Cei patru ani petrecuţi aici, alături de ceilalţi 95 de colegi, a fost un lucru extraordinar. S-au creat multe legături de prietenie între noi. Mai departe, intenţionez să merg la Institutul Medico-Militar din Bucureşti”, a declarat, cu emoție în glas, şeful de promoţie, Radu Alexa. Săptămânalul „Valea Prahovei” urează succes tuturor absolvenților instituțiilor prahovene, pe drumul ales mai departe. C. N.