Prima serie va fi una de „foc” pentru promovare
Seria I a Ligii a II-a de fotbal, în ediţia de campionat 2010-2011, va fi una în care se vor afla echipe cu nume de rezonanţă ale fotbalului romanesc ce au anunţat că vor sa lupte pentru promovarea în fotbalul de elită al României.
Din această serie, cinci formaţii vor să promoveze: Ceahlăul Piatra Neamţ, Politehnica Iaşi, Petrolul Ploieşti, FC Snagov şi Concordia Chiajna. Alte echipe, pot intra în calculul hârtiei în orice moment precum Delta Tulcea sau Săgeata Stejaru.
Din punct de vedere al declaraţiilor, diriguitorii acestor cluburi anunţă cu surle şi trâmbiţe cât de intens se pregătesc pentru a-şi realiza obiectivul şi se grăbesc să-şi intensifice pregătirile pentru supremaţie.
Deasemeni se cunoaşte, însă, că factorul financiar poate avea un rol hotărâtor în duelul pentru promovare si, din pacate, la acest capitol, Petrolul pare să se afle în cea mai delicată situaţie.
Normal, pentru Ceahlăul şi Poli Iaşi, retrogradate din prima ligă, asigurarea unui buget bun pentru nivelul primei ligi nu ar trebui să reprezinte un impediment. Managerul Petrolului, Valeriu Răchită, a afirmat de mai multe ori că echipa pe care o conduce are forţa de a obţine promovarea doar pe teren, dar asta nu înseamnă că şi celelalte echipe nu vor aplica aceeaşi „tactica”.
Noul sezon al Ligii a II-a va începe la 21 august, dar până atunci mai este de trecut perioada de pregătire şi de meciuri amicale, în care se va putea alege un lot competitiv şi omogenizarea atât de importantă. C. S.